29 Apr 2024
Contributors

Să avem încredere?

1. Cum să avem încredere când atâţia ani aţi promis spitale regionale, ba chiar unul metropolitan, investiţii majore şi nici măcar pe cele vechi nu le-aţi văruit? Prin manipulare, camere de luat vederi în ochi, aţi întors o societate întreagă împotriva noastră, din şpăgari, nenorociţi, criminali, proşti nu ne-aţi scos – pentru 5% cozi de topor un întreg sistem era stigmatizat. Acum, când avioanele nu mai zboară în ţări străine, brusc aţi întors foaia…

2. Să ne amintim de Colectiv, când pacienţii „sunt trataţi ca în Germania, avem de toate”, iar ei, săracii, erau infectaţi cu toţi germenii de spital posibili, toţi apoi ridicând din umeri?

3. Să ne amintim, recent, cum cu boala la uşă va jucaţi de-a guvernele, de-a alegerile anticipate, „vreau guvernul meu”? Care a fost „beneficiul” cheltuirii a 50 de milioane de euro pentru cele două referendumuri pentru familie şi pentru justiţie? De ce nu aţi pus un ban de-o parte, de ce nu aţi prevăzut că numeroasele agenţii, de exemplu, vor deveni pietre de moară pentru un buget care trăieşte din împrumuturi. Apropo, veţi găsi bani ieftini? Veţi putea plăti integral salariile? Aşa a spus ministrul care a scris demisia pe Facebook, fără sa dea ochii cu o cameră de luat vederi, dar cine îl crede?

4. De ce aţi permis şi întreţinut războiul stat-privat inclusiv în medicină? „Vin privaţii să facă Urgenţă, să pună stenturi, să pună chimioterapie, ne fură banii”, aşa urlau unii din toţi rărunchii… Banii asiguraţilor, ai oamenilor trataţi în condiţiile pe care le ştiţi. Să avem încredere? Pacienţii oncologici sunt daţi afară din spitale ca să facă loc bolnavilor cu coronavirus, nu era bine să fie o alternativă? O ştire cât o catastrofă cardiologică a cutremurat lumea medicala: Se închide Institutul din Târgu Mureş, singurul care face transplant cardiac, operaţii pe cord la copii, centru de excelenţă în cardiologie. De ce? Aţi gândit ce înseamnă distrugerea lui? Profesorul Suciu era consternat în faţa camerelor de luat vederi, dar… Aţi închis ochii la distrugerea institutului care prepara vaccinuri…

5. Acum, la Constanţa vor ateriza avioane cu 1500 de compatrioţi, e normal să repatriem proprii cetăţeni, dar cine face triaj, unde, cum testezi suspecţii, unde internezi pacienţii posibil de internat, cum asiguri securitatea lor şi a celorlalţi locuitori? Ieri şi alaltăieri se asfalta curtea spitalului de Infecţioase, acum, de ruşine probabil. Medicii sunt epuizaţi deja, sunt puţini, fără radiologie, laborator non-stop, fără alte specialităţi, fără teste, fără computer tomograf, fără linie de gardă pe terapie intensivă. Sau nici asta nu ştiaţi? Cum să avem încredere? Când un medic rezident din spitalul judeţean a avut curajul să arate debandada după cazul pozitiv, a fost probabil chemat puţin şi invitat la omerta.

6. De o săptămână „eroii în halate albe” jigniţi, umiliţi, scuipaţi sunt brusc buni. Le cereţi sacrificiu, eroism? Ce le oferiţi? Aproape nimic: o să aducem măşti, costume, o să avem de toate… O să… Aţi sunat pe la medicii de familie din oraş, dar la cei din comune şi sate? Oamenii de afaceri, instituţii private, au început sa doneze bani mulţi, voluntarii vin în sprijinul pacienţilor şi ai sistemului. Nu am auzit o donaţie din partea politicienilor, a firmelor patronate! Vreţi solidaritate? De unde credibilitate?

7. Scoateţi, în ceasul al doisprezecelea, jandarmii pe stradă, izolaţi oamenii, supravegheaţi pe cei întorşi, construiţi după modelul Bucureştiului un spital militar, se poate chiar în curtea abandonată a spitalului de Infecţioase. Dacă nu se poate, chemaţi soldaţii americani din bază, au mai făcut curat şi au zugrăvit prin Dobrogea, nu le-au căzut gradele! Şi vom veni cu toţii voluntari. Cu ei, cu armata, cu alţii! Dar nu cu voi!

8. Ca idee, pentru noi, cetăţenii, aveţi curaj să ne spuneţi dacă aţi primit informaţii de la serviciile de informaţii externe şi interne despre posibilitatea existentei pericolului pandemiei? Cu siguranţă că da! Dar eraţi ocupaţi cu jocurile politice murdare. Şi plicurile sigilate cu munca lor au rămas în fişete. Sau poate au ajuns bărcuţe şi avioane de hârtie. Nu-i nimic, suntem cu toţii prizonieri. Scapă cine poate!

Dumnezeu să binecuvinteze România!

SURSA:florianstoian.com

Florian Stoian

Absolvent al Facultăţii de Medicină "Ovidius" din Constanţa, medic primar medicină internă şi medic specialist cardiologie la Medstar General Hospital Constanţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *