13 Dec 2024
Comunicate

Rețeaua “Regina Maria” achiziționează laboratoarele Genetic Center

Rețeaua de sănătate “Regina Maria” continuă seria achizițiilor strategice prin preluarea Genetic Center, un lanț de laboratoare specializat în analize genetice, cu centre în București și Cluj și cu puncte de recoltare în mai multe orașe din România.

Genetic Center din Cluj, inaugurat în 2009, a fost cel de-al doilea laborator de genetică înființat în România, iar în anul 2017 a devenit primul laborator specializat din țară, ca cifră de afaceri. În 2016, în urma unui proiect de cercetare pe tema infertilității masculine, a fost deschis laboratorul din București. În prezent, în acest laborator se efectuează teste pre- și post-natale, precum și teste oncologice de ultimă generație. Genetic Center se află pe lista celor mai importante și performante centre de analize genetice din România și acoperă 16 specialități medicale si 100 de tipuri de analize prin intermediul unei echipe formate din 50 de angajati,  fiind laboratorul cu cea mai larga paleta de teste genetice lucrate intern. Astfel, anual, 17.000 de teste sunt efectuate la Genetic Center.

„Continuăm consolidarea expertizei noastre pe zona de laborator, unde avem acum capacitatea de a asigura analize ultra-specializate de genetică medicală. Laboratoarele Genetic Center sunt recunoscute la nivel național pentru calitatea și acuratețea testelor pe care le efectuează, pentru aparatura de ultimă generație și mai ales pentru echipa de specialiști care oferă servicii medicale la standarde înalte. Ne bucurăm să oferim, în cadrul Rețelei, cele mai bune servicii de laborator și să acoperim o gamă completă de investigații. Testele de laborator disponibile la Genetic Center vin în completarea celor pe care le efectuăm deja în cadrul Laboratorului Central – un reper tehnologic pe piața de profil din România, dar și prin Santomar OncoDiagnostic – specializat în anatomie patologică și citologie”, a declarat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA.

SURSA: McCANN PR