Consultul “second opinion”, un drept al pacientului
Ce include consultul „second opinion”? Ce este diferit pentru medic şi ce e diferit pentru pacient? De ce a trebuit să primească o denumire aparte? Iată întrebările pe care şi le pune fiecare pacient care are de făcut acest tip de consultaţie, mai ales când trebuie să o şi achite, nu neapărat să o primească gratuit în baza biletului de trimitere.
Totuşi, pacienţi şi medici, ambele categorii ştiu că nu se poate discuta la nesfârşit într-o consultaţie şi, mai mult decât atât, există o consultaţie iniţială, mai poate fi o consultaţie de control, o consultaţie pentru interpretarea analizelor şi recomandări terapeutice şi, la urmă dar nu în ultimul rând, există consultul „second opinion”. Acest consult presupune, în prezent, o plată din partea pacienţilor şi o expertiză incontestabilă din partea medicilor care îl practică.
Ca definiţie, imaginaţi-vă situaţia în care un pacient, purtat deja pe la mai mulţi medici, ajunge în cabinet şi „trânteşte” pe masă un ditamai dosarul cu analize, bilete de ieşire din spital, vechi şi noi, reţete de când era mic (chiar) şi rosteşte fatidic fraza: „Domnule doctor, sunteţi ultima mea speranţă! Am fost la N medici şi niciunul nu a fost capabil să îmi pună un diagnostic”. Sau, situaţia fericită în care, pur şi simplu, pacientul doreşte încă o părere.
„Second opinion” înseamnă „încă o părere”. Dacă se poate, una mai bună. Deducţia logică este că nu se poate face un astfel de consult pe bilet de trimitere, gândindu-mă la raportul cost/eficienţă, în sensul unui cost prea mic, alocat unui serviciu de performanţă.
Cu toate că sunt mulţi medici de familie pe care îi stimez, cu care sunt prietenă şi cu care mă sfătuiesc, consider că, din păcate, ei sunt cei care, forţaţi de un sistem şchiop, sunt nevoiţi să dea al 3-lea sau al 4-lea bilet pentru aceeaşi specialitate, atunci când pacientul nu pleacă lămurit, după primă consultaţie. Mai mult decât atât, normele metodologice după care funcţionăm cu toţii în România, nu permit să se facă 2 consultaţii la aceeaşi specialitate, aceluiaşi pacient şi în aceeaşi lună…
Pentru medicul care îşi bate capul să descâlcească hârtii şi păreri anterioare, să restructureze convingeri înţelenite, mă aştept ca el să fie recompensat altfel decât cu tariful per serviciu oferit de sistemul de asigurări de sănătate. În prezent, costul unui consult „second opinion”, la un medic specialist, variază între 250 şi 400 lei.
Nu uitaţi că nu toţi medicii sunt accesaţi pentru a oferi „second opinion”, ci doar cei despre care a mers vestea că ştiu să pună un bun diagnostic. A doua opinie medicală (sau a nouă dacă este cazul) este un consult rezervat anumitor medici, care au căderea şi priceperea să îl facă, cărora le merge vestea că au rezolvat cazuri dificile şi unde oamenii bolnavi se duc cu încredere şi speranţă că vor fi ajutaţi şi susţinuţi sufleteşte în acelaşi timp. Iar introducerea sa în sistem de gratuitate, pe bilet de trimitere, sigur că ar uşura accesul la consult de performanţă, dar are două consecinţe nefaste: prima, o hiper folosire, un exces de raportare, a unei activităţi care nu este la îndemâna oricui, lucru demonstrat şi de realitatea de astăzi; a doua consecinţă este că oricum se vor cheltui resurse excedentare, dar nu de unde se cheltuiau până acum.
Propun o selecţie clară a medicilor cu drept de „second opinion”, în funcţie de nivelul lor de specializare, de cât de ample şi de profunde sunt aceste specializări, pentru că sunt încredinţată că medicină internă şi/sau pediatria, ar trebui să stea la baza oricărei alte specializări ulterioare. Propun neîntârziat, de asemenea, introducerea în pachetul de servicii de bază decontate de CAS, a consultului „second opinion”, un drept „fragil menţionat” şi în pachetul actual, dar nesusţinut de implementarea sa în realitate.
Avem nevoie de calitate în medicină, ca să restabilim noţiunea de respect faţă de medic. Citiţi-l pe Cronin, aduceţi-vă aminte că acum câteva decenii, medicii erau respectaţi pentru ceea ce ştiau şi pentru cum se comportau, iar pacienţii aveau încredere că odată „intraţi pe mâna medicului”, sunt pe mâini bune. Avem nevoie de asta.
