LGBT: Normalitate, dezgust şi ştiinţă

Noi nu putem decide dacă homosexualii, transgenderii sau travestiţii sunt normali sau nu. Sau care dintre aceste categorii sunt şi care nu. Decizia asta este în mâinile ştiinţei, se face cu argumente raţionale şi cercetare. Doar ştiinţa poate spune ce este normal şi ce este patologic. Nu parlamentul, nu popii, nu ţaţa Veta, sau mai ştiu eu ce intelectual fanat care se autoportretizează ca apărător al familiei.

Nu, nici gând. Judecata o fac ochelariştii care măsoară creiere, care studiază cohorte, compară statistic, testează ipoteze şi le publică, combătând apoi criticismul şi opiniile contrare cu argumente. Ori ei au decis asupra problemei LGTB, exact aşa cum, acum 500 de ani, Galileo decisese asupra mişcării pământului. Şi, ne place sau nu, noi ceilalţi nu putem decât să luăm notă de asta, să o privim ca pe o realitate şi să ne acordăm acesteia, pentru că asta fac oamenii normali. Respectă realitatea, indiferent dacă le place sau nu. Căci nu afirm că trebuie să ne şi placă.

Putem considera transgenderii, gayii sau travestiţii, dizgraţioşi. Avem dreptul să îi evităm, cum mai facem cu dinamoviştii, cu pesediştii, cu martorii lui Iehova, sau cu orice categorie nu ne place în mintea noastră. Mie, de exemplu, îmi repugnă bărbaţii îmbrăcaţi ca femeile. Percep faptul că nu sunt anormali, dintr-un punct de vedere obiectiv, admit că au drepturi pe pământ, mai ales dreptul de a fi aşa cum sunt fără să fie discriminaţi şi fără să se uite peste umăr, dar, sincer, mie nu îmi plac. Probabil că nici lor nu le place de mine, de fapt. Nu îi judec, dar încerc să îi evit, nu mă uit la imaginile cu ei mărşăluind, sau prezentând moda în rochii. Poate că în timp îmi voi schimba percepţia. Mi s-a mai întâmplat.

Acum 30 de ani, de exemplu, eram ultra şocat de cei cu sprâncenele şi nasurile înţesate de cercei şi piercinguri, ca şi de cei tatuaţi. Azi îmi sunt egali. Acum 30 de ani, mi se părea că homosexualitatea e o agresiune. Azi îmi pare doar o formă de iubire neobişnuită şi, chiar dacă nu mă pasionează şi nu o percep intim, nu o mai consider neplăcută. Mai ales la femei pe HD. La transsexuali, însă, simt diferit. Poate m-oi schimba.

Recomand acelaşi abord şi colegilor mei de planetă care au aroganţa de a stabili ei, pe baza strâmţimii minţii lor ce este şi ce nu este normal, să admită acelaşi lucru. Că nu este o chestie de normalitate, este o chestie de preferinţă. De gust. De idiosincrasii proprii. De păreri, nu de bine sau rău. Doar că, atunci când stabileşti, în afara ştiinţei, ce este normal şi ce nu, nu eşti pe calea binelui şi a progresului.

SURSA:www.facebook.com

Constantin Cucu

Medic primar la Institutul Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon", asistent universitar la Facultatea de Medicină Generală (UMF "Carol Davila" Bucureşti)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Pin It on Pinterest