Ticălosul din medicină
O greşeală pe care o fac oamenii, cu mai puţină experienţă de viaţă, este aceea de a considera că ticăloşia este mereu la vedere. Că impune gesturi dramatice, că este vădită, drept care e uşor de diagnosticat şi de combătut de către un front larg, constituit ad hoc, din oameni normali. Că ticălosul nu poate exista în medicină decât prin complicitatea celorlalţi.
Nu, ticăloşia nu funcţionează aşa. Să fii infam nu se face niciodată la vedere, ci pe la spate. Lepădăturile se ascund mereu sub pojghiţa respectabilităţii aparente, a justificărilor verosimile şi, de fapt, nu sunt niciodată judecaţi, pentru că ei sunt primii care acuză pe ceilalţi.
Ticălosul adevărat îl recunoşti după lipsa oricărui altruism şi după modul alunecos prin care refuză colaborarea, colegialitatea şi schimbul de idei în orice altceva decât propriul interes. Scopul final al ticălosului este să ocupe, în final, o poziţie de putere care să comande respect, dar să nu necesite decât un minim de efort şi de competenţă. Lepădătura are, de obicei, mandibule ferme, cu care se priponeşte de acest loc şi o coadă plină de solzi, de argumente false, politici subterane şi fraţi de lepădăturism, cu care goneşte, sub pretextul a fel de fel de pseudoargumente respectabile, orice modificare.
Ticălosul, mai ales cel din medicină, doreşte să fie cărat, cândva, peste mulţi ani, cu picioarele înainte, din postul său de unde oropseşte lumea, nu înainte însă de a-i vedea pe duşmani, adică pe oamenii normali cu care a intrat în dezacord, căraţi înaintea lui.
Pentru că ticălosul urăşte, adesea fără să ştie, pe toată lumea, dar mai ales pe cei din jurul lui cu conştiinţa împăcată şi cu inima slobodă.
În plus, ticălosul din medicină nu are pensie specială, la el special este doar postul. Este tot ce are şi îl defineşte. O dată trimis acasă, să ducă gunoiul şi să joace table cu ceilalţi pensionari în Cişmigiu, secătura se ofileşte şi cade pe jos.
Văd că mulţi se întreabă când va fi bine în sistemul de medicină de la noi. Răspunsul meu, cel mai bun, ar fi acela că asta se va întâmpla atunci când accesul ticăloşilor spre posturile cu putere va fi suficient de mult îngrădit încât ei să devină o rasă extinctă. Să îmi clincheniţi şi mie la cavou, când se va întâmpla asta.
