Sănătatea în vremea lui Barbu Lăutaru
Franz Liszt, călătorind pe meleagurile noastre acum aproape 2 secole, l-a ascultat pe Vasile Barbu, zis şi Barbu Lăutaru, celebru în Moldova acelor vremi, staroste al lăutarilor şi cobzar faimos. A fost vrăjit de muzica acestuia. Bineînţeles că Vasile Barbu nu avea studii muzicale. Cânta, fantastic, după ureche. Acesta este de fapt adevăratul nostru brand de ţară: cântatul după ureche. Şi cel mai bine se cântă astfel când eşti la guvernare. Iar dacă este şi o criză mondială suprapusă, nu mai este doar cântec. Este o capodoperă.
Măsurile luate din martie şi până acum, la o primă vedere, par coerente şi profesioniste. Privite mai atent, se simte nemuritorul Barbu Lăutaru cântând.
Suntem una dintre puţinele ţări care au Închis complet spitale pe vremea când nu prea erau pacienţi. Explicaţia, relativ corectă, fiind aceea că în majoritatea spitalelor, vechi, nu se puteau realiza circuite separate. Cum îi protejăm pe pacienţii fără de Covid de infectare? Dar am decontat servicii la maximul posibil. Pentru spitale goale (cu unele excepţii). Şi surprinzător, costurile decontate pentru acelaşi diagnostic, cu acelaşi tratament au variat foarte mult de la un spital la altul. De e oare? Apoi am revenit la starea iniţială, plata pe DRG, dar păstrând spitalele goale. Cum să se finanţeze altfel decât revenind la vechile soluţii?
Pacienţii cronici nu au mai avut acces o perioadă de timp la ambulatoriile de spital şi nici la o bună parte a reţelelor private. Unde s-au dus? Către ambulatoriile de specialitate. Care, surprinzător au fost complet uitate. Nu erau în melodie. Disperaţi să găsească soluţii şi nefiind familiarizaţi cu organizarea prespitalului, urmaşii lui Barbu Lăutaru au decis că medicii de familie trebuie să facă totul. Că nu au competenţa să efectueze anumite servicii, că nu au experienţă în prescrierea unor medicamente nu a mai contat. Noroc că bunul simţ al pacienţilor şi al medicilor ”din prima linie” a primat. Şi pacienţii au primit, în bună măsură serviciile necesare. Dar, atunci când a fost vorba de decont, consecvenţă pe toată linia: medicii specialişti nu au primit stimul de risc, nu au primit dezinfectanţi, materiale de protecţie, scutiri de impozite precum colegii lor medici de familie. Nu că aceştia nu ar fi meritat. Şi nici măcar creşterea punctului nu s-a produs, fiind uitată la valoarea de mai an, că tot am prelungit Contractul Cadru. Noi însă îngrijim aceiaşi pacienţi, în aceleaşi clădiri, în aceleaşi condiţii.
Şi a fost Vară. Şi a fost Relaxare. Şi a fost populism deşănţat. Toată opoziţia călare pe Guvern. Nu că ar fi avut vreo idee constructivă. Doar lovituri sub centură. Da, economia trebuie protejată. Dar nu atacând orice măsură de bun simţ care ne protejează de infectare. Avem nevoie de carte. Copiii au nevoie de şcoală. Dar trebuie protejaţi. Educaţia începe acasă, însă continuă la şcoală. Şi Barbu Lăutaru loveşte năprasnic din cobză. Stereo. Şi din Opoziţie şi din Guvern.
În mod normal, după vară vine toamna. Şi valul începe să urce. Şi urcă. Dacă în starea de urgenţă nu prea aveam pacienţi, acum avem. Mulţi.
Spitalele sunt la limită. Ce facem noi? Cântăm după ureche. Doar că fiecare cântă în legea lui. Cine rezolvă pacienţii infectaţi, dar cu manifestări uşoare? Medicii de familie. Fără protecţie, fără transport, cu pieptul gol. Dacă se infectează ei, cine urmează? Medicii specialişti din ambulatoriu. Şi dacă pică şi ei?
Avem şi pacienţi cronici. Avem şi ciroze, şi ischemii de miocard, avem şi insuficienţe renale. Dar câte nu avem? Inclusiv o mortalitate mai mare decât alte ţări tocmai datorită sănătăţii precare şi a unui sistem şubred de sănătate. 30 de ani nu am făcut nimic. Nu am făcut spitale, nu am făcut policlinici, nu am finanţat sănătatea. Merge şi aşa. Conducerea CNAS e mândră când experţii străini spun că nu înţeleg cum de ne descurcăm cu o finanţare atât de mică. Ne descurcăm băgând sub preş. Aşa cum în anii 80 creştea porumbul la hectar, aşa se rezolvă şi în sănătate totul.
O criză cum este aceasta prin care trecem este o mare oportunitate. Este momentul de a reclădi sistemul de sănătate. Este momentul de a regândi finanţarea lui. Este momentul de a pune la punct tot ce nu am pus 30 de ani. În 1916 armata noastră a fost înfrântă şi am pierdut două treimi din ţară. Dar ne-am pus pe treabă şi în 1917 am întors valul. În 1918 ne-am redobândit ţara. Şi am făcut-o Mare.
Hai să folosim acest moment.
Klaus, Ludovic, faceţi azi ce au făcut Ferdinand şi Ionel. Puneţi oamenii potriviţi la cârmă. Nu prieteni sau pe cei recomandaţi de către prieteni. Puneţi oameni care să ştie ce e de făcut. Nu avem nevoie de Turtucaia, Flămânda, Jiu sau Câmpia Română. Avem nevoie de Mărăşeşti. Copiaţi modele care funcţionează. Nu trebuie să inventăm noi roata. Suntem destui cei care ştim, pe bucăţica noastră, ce e de făcut. Apropo, când a fost ultima dată în conducerea ministerului un medic de ambulatoriu? Sau un medic de familie? Nu credeţi că ar trebui să fim reprezentaţi toţi? Fiecare cu ce ştie să facă? Susţinerea politică singură nu rezolvă o criză cum este cea prin care trecem.
Nimeni nu mai ştie azi cum îşi cânta cu adevărat Barbu Lăutaru melodiile prinse după ureche. Dar toată lumea cântă şi azi muzica lui Franz Liszt. Hai să lăsăm cântatul după ureche şi să trecem la treabă. Să cântăm după partitură. Toţi. Să facem lucrurile ca la carte. Ca o orchestră, nu ca un taraf, chiar de talent. Noi suntem dispuşi să ne suflecăm mânecile. Voi sunteţi?
Dr Cosmin Alexandrescu
Medic primar radiologie-imagistică
Presedinte APMA
