Mobilizare mondială împotriva SIDA, malariei şi tuberculozei
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat, la Lyon, suma pe care Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei doreşte să o strângă – obiectivul fiind de cel puţin 14 miliarde de dolari – cu scopul de a eradica aceste trei maladii infecţioase până în jurul anului 2030. După Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Canada, Franţa, care este al doilea contributor la acest fond global, anunţă la rândul ei o mărire a contribuţiei sale financiare. (FRANCE PRESSE via AGERPRES) SURSA:bit.ly/2OCuhG1