21 Nov 2024
Ştiri interne

Medicii de specialitate din ambulatoriu se consideră nedreptăţiti

Medicii de specialitate din ambulatoriu se consideră nedreptăţiti de “măsura injustă a diferenţierii valorii punctului pe serviciu între medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate”. În acest sens, azi, Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) a trimis următorul memoriu către Răzvan Vulcănescu (CNAS) şi Sorina Pintea (MS):

Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator a luat cunoştinţă cu surprindere despre discriminarea făcută între medicii de familie şi medicii de specialitate din ambulatoriu prin stabilirea unei valori diferenţiate a punctului pe servicii (3.5, respectiv 2.8 lei/punct). Coroborat cu măsura anilor trecuţi, când majorarea salarială a fost acordată doar medicilor din sistemul public de sănătate, respectiv din spitalele publice, fără a se creşte în mod similar veniturile medicilor de ambulatoriu, care în marea lor majoritate îşi desfăşoară activitatea în regim privat, constatăm un “modus operandi” profund dăunător sistemului de sănătate din România.

Medicii din ambulatoriul de specialitate, din veniturile obţinute prin contractul cu Casa de Asigurări, trebuie să acopere şi salariile personalului mediu (asistente, infirmiere) precum şi celelalte costuri de operare (utilităţi, chirii, redevenţe, rate aparatură, contabilitate etc.), în condiţiile în care toate aceste costuri sunt pe o pantă permanent ascendentă. Ca o consecinţă, veniturile reale ale acestor medici scad. Nu credem că acestea sunt măsurile prevăzute în programul de guvernare pentru reducerea exodului de medici din România. Nu trebuie să uităm că tocmai aceşti medici, prin eforturile lor, sunt cei care degrevează spitalele noastre permanent supraaglomerate.

În consecinţă, solicităm de urgenţă ca la proxima rectificare bugetară să fie corectată măsura injustă a diferenţierii valorii punctului pe serviciu între medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate.

Totodată reiterăm solicitarea noastră din ultimii 10 ani, ca la redactarea Proiectului de Contract Cadru şi a Normelor acestuia de aplicare să se constituie o Comisie paritară formată din reprezentanţii CNAS, MS, ai Asociaţiilor Profesionale şi Colegiilor medicale etc., astfel încât rezultatul final să fie superior prezentului Contract. În acest sens, considerăm că cele 6 luni care mai sunt din acest an vor fi suficiente pentru a implementa această abordare, inclusiv pentru amendarea Legii 95/2006.

Cu stimă şi asigurându-vă de întreaga noastră cooperare spre binele pacienţilor,
Preşedinte APMA,
Dr. Cosmin Alexandrescu

Cronica medicală

Articol selectat şi publicat de către redacţie (office@cronicamedicala.ro)