Ludovic Orban, rezidenţiatul şi “medicii desculţi”
Când era doar Premier desemnat, Ludovic Orban, a explicat că a discutat cu mai mulţi specialişti din Sănătate şi, la acest moment, nu vede utilitatea examenului de rezidenţiat pentru medici.
“Am discutat cu specialişti în rezidenţiat şi mi se pare un examen discutabil asupra căruia ar trebui să vedem dacă mai este sau nu mai este necesar fiindcă nu mi se pare normal ca după ce ai absolvit o facultate, ţi-ai dat examenele, mai trebuie să mai dai încă un examen ca să trebuiască să-ţi profesezi meseria pentru care te-ai pregătit”.
Această declaraţie (care dovedeşte o necunoaştere a sistemului şi a directivelor europene) este periculoasă şi poate zdruncina din temelii modalitatea de specializare a medicilor. Mă simt obligat să fac două precizări.
1. Sistemele de învăţământ medical din Europa, SUA, Canada sunt construite pe două paliere obligatorii: licenţă şi specializarea într-un domeniu. La medicină (conform sistemului Bolognia) în cei 6 ani de facultate este cuprins şi masteratul. După obţinerea licenţei, urmează specializarea pe domenii realizată în cadrul rezidenţiatului. Se întâlnesc două situaţii: ţări, care nu au specialitatea “medicina de familie” şi atunci absolvenţii pot profesa după examenul de licenţă ca medici generalişti (Austria, Italia) şi ţări care au specialitatea “medicină de familie” şi absolvenţii trebuie să parcurgă rezidenţiatul (cazul României). În rest, pentru toate celelalte specialităţi este obligatoriu rezidenţiatul. În toate ţările, selecţia se realizează fie prin concurs de dosare, fie prin examen. Aceasta deoarece numărul de locuri este limitat de capacitatea (posibilitatea) de instruire a spitalelor şi a facultăţilor de medicină. De exemplu, Franţa alocă în fiecare an examenului de rezidenţiat un număr de locuri care acoperă 80% dintre solicitări.
2. Nu ştiu dacă domnul Ludovic Orban s-a consultat în realitate cu “specialişti în rezidenţiat” (nu ştiam că există o astfel de specialitate). Dacă da, atunci fie că sunt habarnişti, fie sunt maoişti, adepţi ai conceptului “medicii desculţi”. Termenul ”medic desculţ” a apărut în Shanghai, în perioada revoluţiei culturale comuniste chineze. Atunci, medicii erau reeducaţi în închisori şi lagăre. A apărut un deficit major de personal medical. Mao, însă, continua să impună programe agresive de sănătate pentru care era nevoie de medici. În consecinţă, s-a găsit o soluţie: bărbaţii şi femeile din mediul rural (care urmau linia partidului) şi persoane cu studii superioare non-medicale din mediul urban au fost înscrise la un curs de trei până la şase luni de formarea medicală. Aceşti cursanţi au fost învăţaţi anatomia, bacteriologia, diagnosticul bolii, acupunctura, prescrierea medicamentelor medicinei clasice chineze, dar şi occidentale, controlul naşterilor şi îngrijirea maternă şi infantilă. După ce au terminat “studiile”, au devenit ceea ce se numea un ”medic desculţ” şi au plecat să acorde asistenţă medicală “calificată”. Activitatea lor a inclus şi educaţia pentru sănătate şi predarea igienei sătenilor (cum ar fi: spălarea mâinilor înainte de mese sau după vizitarea latrinei). Prin acest program, în 1965, existau aproximativ un milion de ”medici desculţi”.
Vrea domnul Orban să implementeze acest sistem chiar dacă ar duce la nerecunoaşterea studiilor medicale în U.E.?
În concluzie, atunci când te referi la un domeniu important şi sensibil (aşa cum este medicina) este indicat să fii bine documentat şi să faci declaraţii responsabile. Dacă nu eşti pregătit, aplică un vechi proverb: Tăcerea e de aur.
PS1: Să fim oneşti: nu numai domnul Orban, Ludovic Orban, are astfel de idei insolite. În 1970, OMS, câteva ţări în curs de dezvoltare şi Uniunea Sovietică doreau să ia în considerare programul “medicul desculţ“ al Chinei ca o alternativă la sistemul de sănătate occidental. Au renunţat repede.
PS2: Termenul de “medici desculţi“ era utilizat pentru că, în perioada recoltei, medicii lucrau desculţi alături de ţărani în orezării.
