Întălnire între Ministrul Sănătăţii şi delegaţia APMA
Luni, 7 octombrie a avut loc la sediul Ministerului Sănătăţii dintre doamna ministru Sorina Pintea şi o delegaţie a Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA) condusă de domnul doctor Cosmin Alexandrescu. Deoarece doamna ministru a fost nevoită să participe şi la o altă dezbatere publică, discuţiile au fost preluate de domnul secretar de stat Marius Brădăţan, însoţit de doamna consilier al ministrului Romana Furtună şi domnul director al Direcţiei Asistenţă Medicală Costin Iliuţă.
Au fost atinse mai multe subiecte, referitoare la activitatea curentă a medicilor specialişti din ambulatoriu, precum şi la ajustările legislaţiei necesare a fi făcută în perioada următoare. Dintre aceste subiecte spicuim:
- Corectarea discriminării făcute la 1 iulie când valoarea punctului pe servicii a crescut doar pentru medicina de familie de la 2.8 la 3.5 lei, nerespectându-se angajamentul CNAS şi MS privind dublarea valorii punctului eşalonat în 3 ani, pentru a compensa creşterile salariilor din spitalele publice;
- Modificarea legii 95/2006 pentru a facilita accesul pacienţilor la serviciile medicale prin acceptarea teleradiologiei în Contractul Cadru;
- Susţinerea în faţa Ministerului de Finanţe a reducerii cotei TVA pentru aparatura medicală şi consumabilele medicale, furnizorii din domeniul sănătăţii nefiind plătitori de TVA şi neputând în consecinţă să îşi deducă TVA;
- Modificarea Ordinului 153/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, pentru a aduce dotarea minimală a acestora în secolul 21;
- S-au discutat problemele generate de funcţionarea defectuoasă cvasipermanentă a SIUI, ce duce la perturbări constante în activitatea medicală, imposibilitatea validării consultaţiilor, consecinţă fiind frecvent imputarea nejustificată de către CNAS a serviciilor prestate de către medici, refuzul eliberării unor reţete medicale de farmacii, obligaţiei de a raporta în cursul nopţii serviciile efectuate. Atitudinea dictatorială a CNAS, incapacitatea acestei instituţii de a accepta realitatea deficienţelor sistemului informatic în timp real constituie un impediment major în activitatea tuturor furnizorilor de servicii medicale;
- S-a cerut eliminarea taxei bianuale de autoevaluare de 1000 de lei a cabinetelor medicale, dosarul necesar obţinerii evaluării de către casele de asigurări fiind identic cu cel depus la contractare;
- S-a luat în discuţie durata reală a unei consultaţii medicale, cele 15 minute alocate prin lege nefiind suficiente în condiţiile creşterii permanente a birocraţiei şi a sincopelor SIUI. Totodată ar trebui regândit circuitul pacienţilor, pe traseul dintre medicul de familie şi spital fiind obligatorie oprirea la nivelul medicului specialist de ambulatoriu a tuturor cazurilor care nu reprezintă urgenţe reale. În acest fel s-ar degreva atât unităţile UPU cât şi spitalele de internările nenecesare, cu economii semnificative pentru sistemul de sănătate.
Toate aceste subiecte vor face obiectul unor propuneri concrete ce vor fi trimise de către APMA către MS şi CNAS. S-a convenit continuarea acestui format de discuţii şi pe viitor, pentru a putea corecta în termen cât mai scurt problemele inerente funcţionării ambulatoriului de specialitate clinică.
SURSA: secretariat APMA