În a treia zi a festivalului Neversea, aproape 500 de persoane au necesitat asistenţă medicală
În a treia zi a festivalului Neversea (organizat între 4-7 iulie, pe plaja Modern din Constanţa), pompierii, paramedicii SMURD, voluntarii ISU şi medicii care încadrează punctele de prim ajutor şi posturile medicale avansate au asistat 495 persoane, 7 dintre acestea fiind transportate la spital pentru investigaţii. În primele două zile ale Neversea, circa 700 de participanţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”. (AGERPRES) SURSA:bit.ly/2NEsaTt