Educaţia acvatică, mesager al medicinei preventive
Frământările tinerilor părinți sunt cel mai adesea legate de motricitatea nou-născutului și de bifarea unor momente cheie importante în dezvoltarea psiho-motrică a acestuia. Când își susține capul singur? La ce vârstă se poate rostogoli singur pe burtă? Când se poate ridica singura în funduleț? și așa mai departe… toate, strâns legate de îngrijirea nou-născutului într-un mod adecvat.
Răspunsul pentru toate aceste griji și metoda prin care pot fi risipite este “Metoda Sultana”, un program de stimulare timpurie a nou-născutului inițiat de Georgeta Sultana, președinte fondator Micii Campioni și asistent medical pediatru practicant din 1975, acreditată de federația acvatică din Franța FAAEL și licențiată în psihologie.
Benefică atât pentru nou-născutul fiziologic normal, cât și pentru copilul cu nevoi speciale (nou-născut prematur, cu risc neuro-motor, greutate mică la naștere, deformări de poziție ale membrelor, deformări ale cutiei craniene, asimetrii faciale, hernie ombilicală, cefalohematoame, elongații de plex branhial, torticolis, Sindrom Down), “Metoda Sultana” condensează un program educațional de fortificare a organismului și stimulare cognitivă a bebelușului desfășurat la domiciliu, printr-un cumul de discipline care interferează benefic pentru dezvoltarea copilului: masaj, gimnastică și hidroterapie.
“Educația acvatică este singura activitate motrică și socializare care poate fi practicată de un copil la vârste extrem de fragede. Copiii adoră apa și primesc cu atât de multă lejeritate lecțiile de educație acvatică, exersându-și reflexele native, încât este o încântare să vezi cum exersează mișcările cu bucurie, dar și ambiție și mult mult elan, genul acela de entuziasm pe care numai exuberanța vârstelor inocente îl aduce.” a punctat Georgeta Sultana, președinte și fondator Clubul Micii Campioni.
Beneficiile educației acvatice în plan psiho-motric sunt foarte importante pentru dezvoltarea copilului. Un studiu statistic făcut pe un lot de 80 de copii din Clubul Micii Campioni, care au practicat programele de educație acvatică și care au început cu Metoda Sultana încă din primele zile de viață a demonstrat cu baterii de teste acreditate internațional (Testul Arborelui, Testul Raven, Testul Personalității) faptul că acești copii au înregistrat un nivel ridicat în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței emoționale, stimei de sine, gradului de sociabilitate. Educația acvatică reușește și fortificarea masei musculare, care susține un sistem osos puternic și armonios dezvoltat, creșterea capacității respiratorii, o mobilitate crescută și o imunitate sporită.
Modul de lucru: joacă structurată
Educația acvatică exersată prin “Metoda Sultana” continuă cu programul în colectivitate după vârsta de 4 luni și jumătate, adică după încheierea calendarului de vaccinări obligatorii, care îi conferă copilului imunitate. Educația acvatică în colectivitate, adică la bazinul de înot se desfășoară pe protocoale, în funcție de vârsta copilului și își propune adaptarea acestuia cu apa prin “joc cu reguli”, cu obiective bine stabilite. În funcție de propriul ritm de dezvoltare al copilului, după vârsta de 3-4 ani se poate trece la etapa de inițiere în înot.
Este bine de știut că este nevoie să existe un protocol de lecție pentru fiecare categorie de vârstă, cu exerciții specifice care i se propun copilului, fișe de evaluare inițiale și periodice, în care este prezentată evoluția copilului în cadrul programului, ținând cont de mai mulți factori, dar și planuri de educație acvatică personalizate, cu prezentarea obiectivelor pentru perioada următoare sau categoria de vârsta următoare. Însă toate aceste obiective și pași în evoluție vor fi corelate cu ideea de joc. Prin joc, copilul va învăța mișcările, va imita ce vede la alți copii sau la părinte sau instructor, pentru că prin joc se creeaza o atmosferă plăcută și relaxantă, de încredere și siguranță.
Pe scurt, despre programul de educație acvatică la Micii Campioni, pe paliere de vârstă:
- PRO-BEBE (4 luni și jumătate – 1 an) – Obiectiv: acomodarea cu mediul acvatic ți stimularea reflexelor primare (de scafandru)
- BEBE-FORTE (1 – 2 ani) – Obiectiv: deplasarea în mediul acvatic și învățarea mecanismului respirației acvatice
- STAR (2-3 ani) – Obiectiv: stimularea mișcărilor specifice înotului, însușirea noțiunilor pregătitoare pentru învățarea procedeelor de înot
- CAMPION (peste 3 ani) – Obiectiv: învățarea, consolidarea și perfecționarea procedeelor de înot
Despre Clubul Micii Campioni
Clubul Micii Campioni a fost inaugurat în 2004, fiind primul club din România destinat în exclusivitate nou-născutului și copilului mic. Tot în 2004, în parteneriat cu FAAEL au înceut primele cursuri din cadrul Școlii de Formatori în Domeniul Acvatic, proiect al Clubului ce a avut ca scop certificarea primilor instructori cu specializarea nou-născut și copil mic din domeniul acvatic, din țara noastră. În 2012, Asociația Clubul Micii Campioni obține introducerea în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) a ocupației de “instructor educație acvatică”, finalizând și redactarea standardului ocupațional și a calificării corespunzătoare acestei noi profesii, validate de Comisia de Validare a Autorității Naționale pentru Calificări, în același an. În 2013, ANC acordă autorizația pentru desfășurarea cursurilor de calificare pentru profesia de instructor de educație acvatică, iar în 2014, Asociația Clubul Micii Campioni primește și autorizația pentru desfășurarea cursurilor de perfecționare pentru această meserie.
Sursa: GALERIU & PARTNERS PR