Demers legislativ: gărzile medicilor să fie recunoscute ca vechime în muncă

Burnout. Un termen care ne-a intrat în vocabular şi ale cărui consecinţe le resimţim, din păcate tot mai des, chiar noi, medicii. Un sindrom care face victime. Sindromul „burnout”, aşa cum este cunoscut sindromul epuizării profesionale, se întâlneşte tot mai des în rândul cadrelor medicale din România. Nu este o consecinţă a lucrului direct cu pacientul, deşi numărul mare de cazuri cărora un medic trebuie să le acorde aceeaşi atenţie în fiecare zi poate deveni un factor de stress. Adevărata motivaţie rezidă din factorii interni ai sistemului: birocraţie, instabilitate şi lipsă de predictibilitate legislativă şi financiară, recunoaştere socială redusă.

Munca în exces, timpul prea scurt de relaxare sau cel petrecut cu familia, alături de aceşti factori aducători de insatisfacţie duc inevitabil la scăderea concentrării şi creşte riscul erorilor medicale. Un medic epuizat poate greşi un diagnostic sau o terapie. Uneori, consecinţele sunt extreme, iar statisticile naţionale sunt dramatice: în România, 60 de medici au decedat în gardă în ultimii ani. Dincolo de statistici se află oamenii, familiile lor, iar durerea de a pierde un fost coleg şi prieten medic o trăieşte fiecare dintre noi.

Sunt medic de familie şi, în acelaşi timp, sunt deputat în Parlamentul României. Tocmai pentru că ştiu aceste realităţi, am iniţiat modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât personalului medical să îi fie recunoscute ca vechime în muncă gărzile efectuate. Demersul vine să aducă echitate pentru medicii care plătesc contribuţii la asigurările sociale, dar gărzile nu constituie vechime în muncă şi nu se iau în considerare la stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.

Gărzile trebuie să fie recunoscute ca vechime în muncă, indiferent dacă sunt efectuate la normă de bază sau la normele prin cumul. Este un timp de lucru efectiv şi, în medie, un doctor cumulează, de-a lungul activităţii sale, circa 2.000 de gărzi, adică 4.000 de zile lucrătoare. Aproximativ 15 ani de muncă, pe care acum autorităţile române refuză să le ia în calculul pensiei. Propunerea legislativă prevede şi că, odată recunoscut acest timp, medicii să poată ieşi la pensie, la cerere şi fără penalizare, înainte de vârsta standard de pensionare prevăzută de legislaţia actuală, dar nu înainte de vârsta de 57 de ani, femeile şi 60 de ani, bărbaţii.

Comisia pentru Sănătate publică din Senatul României a dat aviz favorabil pentru modificarea Legii 263/2010, dar plenul Senatului României a respins propunerea. Majoritatea parlamentară nu a înţeles gravitatea a ceea ce se întâmplă în sistemul medical şi că indiferenţa face victime printre medici. Acum, propunerea legislativă a ajuns la Camera Deputaţilor, care este for decident. Guvernul României şi-a transmis punctul de vedere. Evident, nu se doreşte ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă. Modul în care decurge procedura în Parlament îmi dă senzaţia că se doreşte amânarea dezbaterii legislative. În aşteptarea a ce? A noi victime? A noi breaking-news-uri că un medic a decedat în gardă?

Indiferent de piedicile care ne stau în faţă, alături de colegii parlamentari de bună-credinţă, nu voi abandona acest demers. Cred că medicii români trebuie trataţi cu respectul cuvenit şi să beneficieze de aceleaşi drepturi la pensie ca şi restul categoriilor sociale. Altfel, să nu se mai plângă nimeni, ipocrit, de exodul medicilor români, de criză de specialişti din sistem sau de faptul că tot mai mulţi medici tineri preferă să stea în afara sistemului public.