Ministerul Sănătăţii: Managerul SUUB a fost demis
Ministerul Sănătăţii (MS) a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Adriana Nica. În
Read MoreMedicină, literatură şi credinţă
Ministerul Sănătăţii (MS) a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Adriana Nica. În
Read MoreSocietatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a semnalat autorităţilor riscul de a deveni “victime sau potenţiale surse de infecţie”, precum
Read MoreA fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de un pacient
Read MoreConform Grupului de Comunicare Strategică, 11 medici de la Spitalul Judeţean Suceava au fost confirmaţi cu noul coronavirus şi se
Read MoreUn studiu clinic efectuat de către un colectiv de cercetători francezi conduşi de către Philippe Gautret, arată că tratamentul cu
Read MorePrimarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea a declarat că la nivelul Capitalei se iau măsurile necesare, astfel încât să nu
Read MoreUn vaccin împotriva coronavirus, deja aflat în teste în Marea Britanie, ar putea fi adus în România, a declarat managerul
Read MoreIzolarea în casă, din cauza epidemiei de coronavirus, trage şi un alt semnal de alarmă: mai puţină mişcare, mai multe
Read MoreConform Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dintre cele 277 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus, pacienţii cu vârste cuprinse
Read MoreMinistrul Sănătăţii, Victor Costache, consideră că într-un termen de 10 zile se va putea estima vârful epidemiei de COVID-19 pe
Read MoreMedicul Valeriu Gheorghiţă, medic primar Boli Infecţioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Carol Davila”, a declarat că studiile
Read More