CNSU permite organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea localnicilor
Membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare. (NEWS.ro) SURSA:bit.ly/30F31vP