Clinica Smart Nutrition înregistreză o creştere de peste 200% a cifrei de afaceri
Clinica Smart Nutrition a încheiat primul semestru al anului 2019 cu o cifră de afaceri în creștere cu 208% față de aceeași perioadă din 2018. În primele 6 luni ale anului pacienții clinicii au fost în proporție de 78% femei și 22% bărbați și s-au adresat medicilor nutriționiști pentru a-și atinge obiectivele de pierdere în greutate și a învăța cum să mănânce sănătos și echilibrat. Din totalul pacienților, 21% au fost copii și adolescenți (1-18 ani), 69% au fost persoane cu vârste între 18 și 50 ani și 10% s-au încadrat în categoria de vârstă 50-79 ani. De asemenea, 38% dintre pacienți sunt normoponderali, 48% dintre pacienți sunt supraponderali și doar 14% dintre pacienți suferă de obezitate. Aceste cifre arată pe de o parte preocuparea crescută a românilor pentru alimentația sănătoasă, dar și reticența pacienților care suferă de obezitate de a se adresa medicilor specialiști.
“Rezultatele foarte bune obținute în primul semestru ne confirmă faptul că există o preocupare în creștere a locuitorilor din mediul urban pentru un corp sănătos, armonios, dar și pentru obținerea siluetei dorite prin metodele corecte, ghidați de un medic specialist nutriționist, în detrimentul dietelor luate din surse nesigure. Ne dorim ca în perioada următoare persoanele care suferă de obezitate să se adreseze medicilor specialiști din echipa noastră. Pe lângă aspectul estetic, obezitatea este în primul rând o afecțiune medicală care afectează atât calitatea vieții, cât și speranța de viață a pacientului și care poate fi tratată. În clinica noastră, pacienții au avantajul unei abordări integrate a nutriției, care acoperă toate etapele implicate în alcătuirea unui program potrivit și eficient de slăbit, începând de la consultația inițială, analize și investigații de metabolism, continuând cu jurnalul nutrițional, planul alimentar personalizat, dar și ședințe de psihoterapie, mâncatul emoțional fiind, în ultima perioadă, considerat o cauză din ce în ce mai frecventă a kilogramelor în plus”, a declarat Andreea Vasile, director clinica Smart Nutrition.
Excesul de greutate este una dintre cele mai îngrijorătoare probleme de sănătate publică, Organizația Mondială a Sănătății avertizând că Europa se va confrunta cu o epidemie de obezitate până în anul 2030. În România, rata de obezitate în rândul copiilor și tinerilor continuă să crească. Potrivit statisticilor, 1 din 4 copii de 8 ani are probleme de greutate și 1 din 10 este diagnosticat cu obezitate. Persoanele afectate de obezitate sunt în pericol de a dezvolta peste 30 de complicații grave, printre care boli cardiovasculare, diabet zaharat, afecțiuni musculo – scheletice, în special osteoartrita, sindromul de apnee în somn, depresie, precum și unele tipuri de cancer.
La clinica Smart Nutrition, medicul nutriționist stabilește împreună cu pacientul, pe baza istoricului, a analizelor medicale și investigațiilor de metabolism, un plan alimentar personalizat, ținând cont de programul, obiceiurile și preferințele alimentare ale acestuia, astfel încât pacientul să îl poată integra cu ușurință în stilul de viață și menține pe termen lung. Pacientul poate opta să realizeze periodic consultații individuale sau poate stabili împreună cu medicul dacă este recomandat să intre într-un program de investigații și consultații pentru a-și atinge obiectivele. Toate programele includ, în funcție de recomandarea medicului, investigații de metabolism, consultații medicale și consiliere din partea psihoterapeutului.
Serviciile clinicii se adresează tuturor categoriilor de pacienți, acestea incluzând de la consultații de nutriție pentru persoanele care vor să slăbească sau să mențină un regim alimentar echilibrat, nutriție pentru copii și gravide, nutriție terapeutică pentru pacienții cu diverse patologii, dar și consultații de nutriție pentru pacienții diabetici si diagnosticarea si tratementul apneei de somn. Consultațiile sunt realizate de medici specialiști în diabet, nutriție și boli metabolice, cu experiență în domeniu, printre care se numără și unul dintre cei 8 medici din România certificați de Federația Mondială a Obezității. Pe lângă activitatea desfășurată în cadrul clinicii, medicii Smart Nutrition se implică activ în educarea copiilor și tinerilor privind o alimentație sănătoasă, prin susținerea de workshopuri pe teme de nutriție și alegeri alimentare în școli și facultăți din București.
Despre Smart Nutrition
Clinica Smart Nutrition este un centru medical dotat cu aparatură de ultimă generație, care oferă pacienților o abordare integrată a nutriției, incluzând consultații nutriționale, investigații de metabolism și recoltare de analize, jurnal nutrițional și consiliere psihologică. Echipa de nutriționiști a clinicii este alcatuită din medici specialiști în diabet, nutriție și boli metabolice, cu o bogată experiență clinică, activități de cercetare derulate sau titlu de doctor în medicină. Printre aceștia se numără și unul dintre cei 8 medici din România certificați de Federația Mondială a Obezității. Serviciile de nutriție ale clinicii sunt destinate atât persoanelor care doresc să scadă în greutate, celor care au nevoie de consiliere pentru un stil de viață sănătos, cât și femeilor însărcinate, familiilor care doresc consiliere pentru alimentația copiilor sau persoanelor care suferă de boli cronice și necesită nutriție terapeutică.
Sursa: Pi2 PR