Carmen Haiducu, presiunea faptelor şi credibilitatea
Ruşinea dr. Carmen Haiducu nu este aceea că l-a denunţat pe Beuran, cum lasă să se înţeleagă pesediştii şi susţinătorii acestuia. Ruşinea tinerei specialiste de la Floreasca este că a încercat să folosească mita ca să ia faţa, profesional, colegilor ei.
Faptul că, la sfârşit, când s-a lămurit că a fost păcălită cu banii, s-a dus la procuratură, mie mi se pare foarte bun. Pentru că s-a aruncat dintr-o dată lumină într-o mizerie pe care mulţi o bănuiam, dar nu o puteam demonstra. Pentru că nimeni nu ieşea în faţă.
Da, Carmen Haiducu este turnătoare. Dar, cum noi nu trăim într-un clan mafiot, ci într-o societate contorsionată, poate că nu este rău că uneori câte cineva să iasă în faţă şi să ne arate din ce plămadă sunt construite la noi somităţile.
Am văzut la televizor pseudojurnalişti gen Ciutacu sau Curea, căinându-se pentru faptul că, arestat la domiciliu, dr. Beuran nu va mai putea salva vieţi. Că să meargă procurorul care îl acuză să opereze în locul lui.
Din păcate, aşa-zişii jurnalişti scapă din vedere că, măcar pe perioada arestului la domiciliu, poate că posturile de chirurgie de la Floreasca or să se dea pe criterii de cinste. Că poate, având timp la dispoziţie, domnul profesor o să mai poată plagia vreo lucrare sau două.
Mă îndoiesc profund de faptul că dr. Carmen Haiducu ar fi inventat, hodoronc-tronc, povestea cu şpaga. Reputaţia femeii în lumea medicală este oricum ruinată, indiferent ce înţelegeri o fi făcut cu procurorii. Da, nu este mai bună, dând, decât este Beuran, luând.
Dar faptele par a fi fost acolo. Nimeni nu şi-ar da foc la valiză inventând ceva atât de autodistructiv, numai ca să lovească politic în cineva. Şi este vorba de ceva grav. De o privire prin gaura cheii asupra modului în care se construiesc cariere şi se influenţează destine la noi.
Este atât de grav că ar trebui reacţii intense şi clare, atât din partea facultăţii cât şi din partea asociaţiilor profesionale, reacţii care să nu vizeze salvarea unuia sau altuia, cât asigurarea publicului, a medicilor mai ales, cu probe clare, că genul acesta de trafic de influenţă, de oferire-primire de mită, de cumpărare de posturi nu există. Sau nu va mai exista.
Orice ar vrea să facă amicii politici sau academici ai somităţii Beuran ca să îl salveze, este prea târziu. Se ştie ce s-a întâmplat. Nu există covor suficient de mare sub care să se mai poată dosi, fără să pută, acestă mizerie.
De acum se pune problema cum să facem ca ceilalţi, sistemul, Universitatea, să îşi probeze şi păstreze respectabilitatea şi credibilitatea. Ce gen de reacţie va avea comunitatea academică în acest caz, cât să demonteze acuzaţiile de feudalism, nepăsare faţă de legi, cinism şi omerta?
