26 Apr 2024
ContributorsFocus

Dacă veţi citi până la capăt, probabil vă veţi vaccina

Dacă tot mi-a transmis o distinsă colegă că nu se glumeşte cu subiecte precum vaccinul şi vaccinarea, propun să vorbim serios. Dacă după ce citeşti asta rămâi cu folia de staniol pe cap, donează doza ta de vaccin. N-ai nevoie.

Prima chestiune este una de semantică şi sens: în vaccin NU CREZI. Că nu e Duhul Sfânt. Despre vaccin ŞTII sau NU ŞTII lucruri. De crezut, crezi la biserică. Dacă în continuare foloseşti verbul A CREDE în orice context legat de vreun vaccin, donează doza ta de vaccin. Nu te ajută.

A doua chestiune este despre ceea ce ŞTIM:

  • Există cu siguranţă mai multe vaccinuri în studiu, trei dintre ele urmând a fi trimise spre autorizare (în procedură de urgenţă);
  • Există mai multe tehnici de creare a unui vaccin şi inducere a unui răspuns imun la persoana vaccinată;
  • Cea mai inovatoare tehnică de până acum este cea a mARN (ARN mesager). Colegii, vă rog eu: NU MAI ÎNCERCAŢI SĂ EXPLICAŢI NOŢIUNI DE GENETICĂ (TRANCRIPŢIE ADN, BAZE ŞI ACIZI NUCLEICI, etc). Orice cuvinte aţi folosi, notiunile nu pot fi în primul rând imaginate (d’apăi întelese) de către o persoană fără un minim bagaj SEDIMENTAT de biochimie si genetică medicală. A încercat un coleg care, cu toată dragostea, a făcut-o stângaci şi inutil. Imaginaţi-vă un profesor de chimie care vă explică noţiuni de fizică cuantică, voi neştiind ce e un atom. Întrebaţi un student de an II cu ce a rămas doar după curs. Două lucruri trebuie să ŞTIE o persoană neavizată: vaccinul nu conţine NIMIC din „compoziţia” virusului şi riscul de a dezvolta boala vaccinându-te NU EXISTĂ. Dacă neapărat vreţi, imaginaţi-vă mARN-ul ca o bucată de plastilină în care este imprimată amprenta unei chei (proteina S a virusului); sistemul vostru imun primeşte DOAR matriţa, fabrică singur cheia şi apoi anticorpi împotriva ei. Astfel că, la contactul cu virusul, veţi avea DEJA anticorpi preformaţi;
  • Mai ştim că în studii nu au fost incluse două categorii de persoane: cele sub 18 ani (deşi unul dintre studii include şi vârsta 12-18), motivaţia fiind că făcând forme foarte uşoare, NU AU NEVOIE SĂ FIE VACCINAŢI şi nu că ar putea face cine ştie ce complicaţii în urma vaccinării şi persoanele cu boli foarte grave, DEPĂŞITE TERAPEUTIC (e.g. un cancer în fază terminală, fără resurse terapeutice). Evident că motivaţia e că la aceştia vaccinarea NU-ŞI ARE ROSTUL. Bolnavii cronici (diabet, boli cardiace, pulmonare sau renale COMPENSATE) NU AU FOST EXCLUŞI DIN STUDII, ba chiar se află printre primele categorii care TREBUIE VACCINATE. Prin urmare, să-i explice cineva şi doamnei doctor Pop diferenţa între un bolnav cronic şi unul cu cancer terminal, că ea săraca pare că a făcut medicina degeaba. Sau e doar ticăloasă;
  • Ştim că vaccinurile sunt EFICACE, recte stimulează producţia de anticorpi. Prin urmare nu ne vaccinăm degeaba;
  • Ştim că sunt SIGURE pe termen scurt şi mediu (adică reacţiile adverse imediat post vaccinare şi la trei luni sunt practic inexistente);
  • Ştim că dacă suntem sănătoşi şi TEORETIC vom face o formă uşoară, suntem purtători şi transmiţători ai virusului. Deci NE VACCINĂM pentru a-i proteja pe cei vulnerabili.

A treia chestiune este despre ceea ce NU ŞTIM:

  • Perioada maximă pe care se menţin titrurile („cantităţile”) EFICACE (protective) de anticorpi şi de aici frecvenţa vaccinării;
  • Siguranţa pe termen lung (dar este de-a dreptul idiot să ceri date despre asta la trei luni după vaccinarea primului lot). În apărarea vaccinului, faceţi o simplă analogie cu cel antigripal. Care, pe lângă că are în compoziţie virus (viu atenuat/mort) sau fragmente virale, este DIFERIT an de an. Din cauză că virusul este diferit ca structură an de an. N-am auzit de efecte secundare notabile pe termen lung post vaccinare antigripală;
  • Factorii genetici individuali care concură la eficacitatea/non eficacitatea vaccinului.

A patra chestiune este legată de întrebări de tipul „Ne schimbă oare vaccinul propriul ADN?”, „Conţine vaccinul leucemie sau autism?”, „Ce fel de cip bagă Oculta în el?”, „Sunt doctorii nişte criminali cu diplomă?”, „Este mai eficientă spirulina?”, „Mai purtăm mult botniţă?”, „Dacă port corect folia de staniol, mai trebuie să mă vaccinez?”, „Dacă se vaccinează vecina bunoacă de la 2, sunt şi eu protejat dac-o bulănesc?”, „Mă protejează inelul oura?”. Nu vom încerca răspunsuri la aceste intrebari, ci eventual îi vom trece pe aceşti cetăţeni în coada listei de vaccinare.

Dacă aţi citit până la capăt, probabil VĂ VEŢI VACCINA.

SURSA:www.facebook.com

 

Dan Păduraru

Medic reumatolog la Bella Praxis (Centru medical multidisciplinar), CEO & Founder la ACTA REUMATICA (www.actareumatica.ro) - reumatologie

2 thoughts on “Dacă veţi citi până la capăt, probabil vă veţi vaccina

  • Buna ziua, am distribuit acest articol si am fost intrebata cine l-a scris? Si ce calitate are persoana respectiva. La autor nu imi este clar. Scrie “mentor:Vasile Voiculescu” iar mai jos este trecut dr Dan Paduraru. As dori sa ma ajutati pt ca au sarit coronascepticii pe mine si am nevoie de informatii corecte pt a putea avea argumente solide si reale. Va multumesc

    Reply
  • Cronica Medicală

    @Laura: Medicul Vasile Voiculescu, mentorul revistei Cronica Medicală, a murit în 1963, prin urmare nu ar fi avut cum să scrie articole despre Covid-19. Toate informaţiile despre autorul textului, medicul Dan Paduraru, inclusiv un link la proflul său de facebook, le găsiţi la sfârşitul articolului. Mulţumim pentru implicare.

    Reply

Leave a Reply to Cronica Medicală Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *