19 Apr 2024
Contributors

Bacteriile Superbug şi rezistenţa multiplă la antibiotice: alertă de grad zero

Departe de a fi vorba de mini seria germană de filme adresată simpaticei maşinuţe Volkswagen Beetle, termenul de “Superbug” defineşte un organism rezistent la antibiotice comune, care poate lua drept gazdă omul, animalele sau alimentele.

Apariţia rezistenţei la antibiotice este determinată în mod direct de trei acţiuni, sinucigaşe aproape, ale corpului medical: folosirea antibioticelor în situaţii care nu o impun (exces de zel), o a doua este exagerarea dozei şi/sau a duratei tratamentului, sau de ce nu, utilizarea unui aceluiaşi antibiotic, excesiv, în infecţii cu localizare şi severitate diferită. Numitorul comun este exces.

Superbug reprezintă noua alarmă lansată recent de către Agenţia de Informaţii în Sănătate Reuters, care nu a făcut decât să adune avertizările furnizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), prin raportul privind rezistenţa antimicrobiană la antibiotice, precum şi cele venite din partea Centrului European pentru Prevenţie şi Control al Bolilor (ECDC). Ambele organisme internaţionale, responsabile de siguranţa alimentară în tot spaţiul Uniunii Europene pe scurt, ne comunică ferm o cifră îngrijorătoare: 25.000 de oameni mor anual în UE exclusiv din cauza apariţiei şi persistenţei Superbug.

“Orice ar fi, fiecare dintre noi poartă răspunderea să menţinem antibioticele încă eficiente” – o afirmaţie făcută de Mike Catchpole, directorul de cercetare al ECDC. Aceasta, dincolo de tonul oarecum disperat şi neputincios, relevă situaţia actuală a posibilităţilor de tratament în infecţiile cu bacterii rezistente.

Se vorbeşte precis în raportul citat anterior, de subtipul comun monofazic de Salmonella răspândit la specia umană, Salmonella thyphimurium, care, în prezent, a dezvoltat rezistenţă multiplă la antibiotice.

Exemple de astfel de rezistenţe multiple la antibiotice, în urma folosirii excesive a antibioticelor comune pe o serie de bacterii de asemenea comune, sunt rezistenţa la Carbepenem şi la Colistin – două antibiotice de rezervă, ultime resorturi în tratarea bacteriilor Superbug. Rapoartele actuale vorbesc despre Salmonella şi E.Coli, bacterii care au fost identificate în carnea de porc şi de vită comercializată în ţările UE.

Ca diferenţe geografice, ţările din sudul şi estul Europei sunt situate pe un loc fruntaş, însă doar la rezistenţă multiplă la antibiotice. Inutil să menţionăm că vorbim de o zonă din care face parte şi România.

Situaţia actuală, creată de inconştienţa noastră prin abuzul de tratament cu antibiotice, acolo unde nu este cazul, lasă fără alternativă anumite cazuri medicale urgente.

Cine spunea “Somnul raţiunii naşte monştri?” La fel şi indiferenţa, lipsa de pregătire medicală, neatenţia şi lipsa de răspundere atunci când tratăm cu antibiotice un caz care poate a mai primit de la alţi doi-trei colegi un antibiotic similar… Povestea lui Haplea, care şi-a anunţat familia că are de scurtat o pereche de pantaloni, pentru ca, la final, să rămână cu ei scurţi, pentru că rudele săritoare au scurtat câte puţin, fiecare, fără să ţină legătura între ei, este similară şi hazlie. Doar că, în cazul de faţă, Superbug nu mai e o poveste anecdotică, ci o situaţie serioasă, virând către una disperată.

SURSA:alergologieiasi.ro/

Ina Stafie

Medic primar alergologie şi imunologie clinică, medic primar medicină internă, şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi. (cstafie@hotmail.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *