Unităţile de Primire Muşcaţi şi cum au reuşit dogonii să descongestioneze aceste structuri
Serviciile medicale de urgenţă pe podişul Bandiagara – majoritatea fiind cauzate de muşcături ale diferiţilor reprezentanţi ai faunei locale – sunt organizate într-un mod foarte inteligent.
Muşcăturile minore sunt tratate local de şamanii de familie cu cataplasme şi incantaţii adecvate, iar în afara programului normal de lucru al acestora, sunt organizate centre de permanenţă. Pentru muşcăturile majore sunt organizate Unităţi de Primire Muşcaţi (UPM), unde sunt de gardă şamani specializaţi în muşcătura de crocodil, de hipopotam, de leu etc. (după cum am mai amintit, la dogoni nu reprezintă o problemă calitatea umană a vindecătorilor, ci calitatea animală a celor care atacă oamenii).
Pentru transportul specializat la UPM a marilor muşcaţi, proto-şamanul urgenţelor al poporului dogon, colonelul Tafara, a introdus sistemul Serviciului Medical de Urlat şi Resuscitat în Deplasare (pe scurt SMURD: după cum ştiţi probabil, dogonii nu folosesc sirene pe căruţele lor de prim-ajutor, de aceea un membru al echipajului este pus să urle în timpul deplasării pentru a face loc de trecere în mulţime, în timp ce restul echipajului efectuează compresiile toracice, ventilează, incantează în funcţie de situaţie).
Sistemul a funcţionat perfect imediat după implementare, dar după o vreme cetăţenii dogoni (vechi prieteni de-ai noştri, chiar suflete-pereche) şi-au dat seama, că la UPM sunt şamani ultraspecializaţi, cunoscători ai unor incantaţii şi vrăjeli fenomenale – şi au preferat să se prezinte la UPM şi pentru o muşcătură de ţânţar sau şobolan. Au motivat această decizie prin faptul că efectul farmecelor disponibile şamanului de familie se instalează doar în 8 ore, plus timpul de aşteptare ar fi cauzat o mâncărime de o durată mult prea lungă în cazul unei banale muşcături de ţânţar. Colonelul Tafara – fiind un adept al medicinei defensive – nu a intervenit, sugerând că ar fi mai bine să se trateze la UPM zece muşcături de ţânţar cu incantaţii din generaţia a treia, decât să treacă netratată o infecţie West-Nile.
Astfel, UPM au devenit suprasolicitate, populaţia prezentându-se acolo pentru orice fleac. Cu timpul incantaţiile de generaţia a treia au devenit impotente ca cefortul în faţa Pseudomonasului şi cei de la SMURD au trebuit să urle tot mai tare ca să poată intra în UPM. La şamanii ultraspecializaţi de la UPM au apărut fenomenele de burn-out, au apărut tot mai frecvent procesele de malvrăjeală (o simplă privire în câş a şamanului în timpul actului ezoteric poate cauza victimei pierderea vederii unui ochi sau hemipareză pentru 3 zile) – pe scurt, sistemul s-a colmatat.
Soluţia necesară decongestionării UPM a venit de la un grup de şamani gata de orice, format pe interfum (o reţea de socializare bazat pe comunicare prin fum) şi avea la bază următoarea idee: Serviciile medicale de urgenţă sunt gratuite – dacă sunt aplicate la nivelul potrivit gradului de urgenţă. Victimele muşcăturilor minore, dacă solicită tratament în structuri avansate, vor fi trataţi contra cost. Contravaloarea vrăjelilor şi cataplasmelor în aceste cazuri se poate achita pe loc – sau ulterior la un preţ dublu.
Dogonii de rând (vechi prieteni de-ai noştri, chiar suflete-pereche) nu au fost fericiţi, când această idee a fost implementată: în cazul unei înţepături de ţânţar au avut de răbdat mâncărime de vreo opt ore – sau de plătit vrăjeala. Singurii care au beneficiat după aplicarea acestei idei au fost cei care au fost într-adevăr muşcaţi de crocodil, hipopotam sau leu: aceştia au fost preluaţi de SMURD şi duşi la UPM, unde şamanii ultraspecializaţi au avut posibilitatea să intervină în timp util cu farmecele şi vrăjelile rezervate pentru aceste cazuri.
Disclaimer: orice analogie a acronimelor şi anagramelor din acest articol cu numele unor persoane sau organizaţii active în regiunea noastre sunt pur întâmplătoare.
