INSP: 20.024 de cazuri confirmate cu rujeolă şi 64 de decese
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), numărul
Read MoreMedicină, literatură şi credinţă
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), numărul
Read MoreMedicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a anunţat că pacienţii care s-au vindecat
Read MorePreşedintele Klaus Iohannis a declarat că peste o săptămână expiră starea de urgenţă, dar acest lucru nu înseamnă că epidemia
Read MoreUn asistent medical de la Spitalul Judeţean Focşani, diagnosticat cu COVID-19 şi internat în Secţia Boli Infecţioase, afirmă că mutarea
Read MoreManagerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a declarat că va face o anchetă, alături de Universitatea de Medicină şi Farmacie
Read MoreUn pacient care s-a vindecat la jumătatea lunii aprilie de COVID-19 s-a prezentat voluntar la Centrul Regional de Transfuzii din
Read MoreMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că 87% dintre persoanele decedate săptămâna trecută în România aveau şi alte boli. În celelalte
Read MoreManagerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) ”Sf. Pantelimon” din Focşani, Constantin Mândrilă, acuză că este persecutat politic şi că este
Read MoreSecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii (MS) Horaţiu Moldovan spune că în România rata de vindecare a pacienţilor cu SARS-CoV-2
Read MoreManagerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, a declarat marţi că mulţi oameni care suferă de
Read MoreMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că precauţiile trebuie păstrate şi după 15 mai, întrucât “chiar dacă va fi o perioadă
Read More