Nocivitatea monopolului Casei Naţionale de Sănătate
Sunt multe chestii nasoale în medicina românească dar cel mai nociv, după părerea mea, este monopolul dat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Dorinţa politică de a înghesui la un loc bugetul minim alocat sănătăţii din Europa cu iluzia că serviciile de sănătate sunt gratis şi disponibile contribuabililor, a condus la această instituţie nesimţită care atârnă de atâţia ani de picioarele medicinii.
Acaparată politic, păstrătoare a unui mercurial nerealist al consultaţiilor şi operaţiilor, zgârcită cu pacienţii şi cu medicii dar, probabil, nu şi cu versaţii sistemului şi cu politicul, CNAS face economii penalizând medicii, ridicând obstacole birocratice în faţa pacienţilor, devalorizând spre zona peiorativului serviciile pe care le plăteşte, dar pretinzând să fie adăpată permanent cu toate contribuţiile populaţiei. O mână de conţopişti aroganţi şi nepricepuţi, conduşi de câţiva politruci plătiţi regeşte decid viaţa şi moartea.
Am avut o probă a eficacităţii CNAS în prezenţa la raport a unei funcţionare, coborâtă din înălţimile unde sălăşluieşte ca să ne prelucreze pe noi, subalternii ei, felcerii, despre modalităţile corecte de a da concediile medicale. Am aflat multe lucruri pe care le ştiam deja dar şi unele noi, de exemplu dreptul mortului de a avea, la cerere, concediu de odihnă. Mi-am exprimat scepticismul şi, în atmosfera veselă creată, femeia ne-a întrebat contrariată ce găsim amuzant. I-am explicat, adăugând că imaginea mortului tras la răspundere pentru lipsa concediului de odihnă este mitologic de umoristică, în modul comedie noir, desigur. CNAS style cum ar veni. Femeia a reiterat unul din principiile Casei, respectiv acela de a folosi sistemul informatic pentru a vâna greşeli şi a nu plăti servicii, nu şi pentru chestiuni pozitive, cum ar fi accesul la lista persoanelor asigurate din punct de vedere al primirii de concedii medicale.
Există o lege de protecţie a datelor cu caracter personal care este foarte bună, pentru că împiedică pacientul să îşi trimită rudele, prietenii sau haremul după ieşire, după analize sau după concedii care nu au putut fi eliberate la ieşire, obligând să vină persoana în cauză. Ceea ce, în cazul celor cu respiraţie grea, cu mai puţine picioare decât media sau în cazul deja enunţat al concediului dat mortului, poate fi o problemă. Doamna nu a putut să ne lămurească cum se împacă această lege cu directivele Casei, sentimentul meu însă fiind că acestea prevalează asupra oricărei reglementări umane.
Genul acesta de conţopişti habarnişti, specialişti de doi bani şi cei câţiva politruci la conducere, ăştia au monopol în Ţara Românească pe funcţionarea sistemului de sănătate de stat. Nu cred că până la spargerea acestui Monopol se va schimba în bine ceva în medicina românească minus, desigur, accesul mai flexibil la Sfânta Parascheva şi, pentru ăia mai puţin entuziaşti din punct de vedere ortodox, publicarea orarului curselor de Viena.
