Nelu Tătaru
În contextul în care lista politicienilor care nu îmi plac s-a aglomerat în ultimele luni, de la instalarea şi reinstalarea guvernului Aşchiuţă, cu tot activul şi mâncătorii de rahat naţional liberali, o excepţie. Un om care chiar îmi place. Nelu Tătaru.
Nu este nimic spectaculos sau carismatic în om. Nimic provocator şi obraznic. Nici un zvâc în ton, nici o replică de dat. Nu, doar un gospodar cu un necaz pe care încearcă să îl rezolve. Mergând de colo colo, luând măsurile care i se par bune, făcând mai mult decât vorbind. Bine, rău, omul dă din mâini, nu din gură. Încearcă să astupe spărturile. Caută soluţii nu vinovaţi, nici măcar pe adevăraţii vinovaţi, politicienii adverşi. Nelu Tătaru este un om calm, care dă impresia de echipă. Echipă care pleacă de la truda celui din vârf, nu din vorbe goale.
Nu ştiu dacă genul acesta de politician are viitor politic pe la noi. Nu ştiu nici măcar dacă deciziile lui sunt magistrale, sau doar fireşti şi obligatorii. Dar, sentimentul pe care mi-l dă este că măcar încearcă. Şi că se duce la serviciu să lupte cu epidemia, nu să facă politică sau să dea bine la televizor. Că nu dă. Probabil că, odată epidemia încheiată, va fi trimis acasă. În locul lui va reveni vreun gregar, vreo „somitate”, vreun palavragiu, sau vreun nerefuzabil de la partid. Dar, momentan, e bine cu Nelu Tătaru.
