OMS: Nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a COVID-19
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis că, în etapa actuală, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a
Read MoreMedicină, literatură şi credinţă
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis că, în etapa actuală, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a
Read MoreNumărul persoanelor afectate de nesiguranţă alimentară acută ar putea să se dubleze în acest an şi să ajungă la 265
Read MoreStatele Unite ale Americii (SUA) au suspendat contribuţia la bugetul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pe care o acuză că
Read MoreMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că nu se vor impune restricţii speciale vârstnicilor şi nici izolarea acestora, susţinând că
Read MoreMinistrul australian al afacerilor externe, Marise Payne, a afirmat că ţara sa va cere o anchetă independentă asupra modului în
Read MorePandemia de COVID-19 s-a soldat cu cel puţin 160.685 de morţi în lume, de la apariţia noului coronavirus în decembrie
Read MoreMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că, în acest moment, România se află pe un trend ascendent în privinţa infectărilor
Read MoreMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că noaptea de Înviere a fost ”liniştită”, iar majoritatea românilor au înţeles mesajul de
Read MoreEpidemia de noul coronavirus este de acum “sub control şi gestionabilă” în Germania, a anunţat ministrul Sănătăţii, Jens Spahn. “Putem
Read MoreDomenico Arcuri, comisarul italian pentru criza COVID-19, a semnat un decret pentru utilizarea aplicaţiei “Immuni” creată de compania Bending Spoons.
Read MoreAntibiotice Iaşi va putea produce hidroxiclorochină, medicamentul folosit în mai multe ţări pentru tratarea Covid19, după ce fabrica a reuşit
Read More