14 iunie: Ziua mondială a donatorului de sânge
Marcarea Zilei mondiale a donatorului de sânge are loc, în fiecare an, la 14 iunie. Evenimentul dă prilejul, potrivit ONU,
Read MoreMedicină, literatură şi credinţă
Marcarea Zilei mondiale a donatorului de sânge are loc, în fiecare an, la 14 iunie. Evenimentul dă prilejul, potrivit ONU,
Read MoreUn pacient care s-a vindecat la jumătatea lunii aprilie de COVID-19 s-a prezentat voluntar la Centrul Regional de Transfuzii din
Read MoreSecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan, a declarat că în domeniul transplantului cardiac “majoritatea inimilor de donator pleacă
Read MoreO nouă campanie “Donează sânge! Fii erou!” se va desfăşura în perioada 4-8 noiembrie, la Palatul Facultăţii de Medicină din
Read MoreDouă campanii, una de donare de sânge şi cealaltă de prevenţie, au fost lansate la Institutul Clinic Fundeni. “Lansăm în
Read MoreSâmbătă, peste 100 de pacienţi, cadre medicale şi membri ai societăţii civile au participat la cea de-a cincea serie de
Read MoreO echipă de biochimişti de la University of British Columbia (Vancouver, Canada), a decoperit că anumite bacterii prezente în intestinul
Read MoreCampania de donare de sânge Blood Network a fost iniţiată de organizatorii Untold şi Neversea. Caravana a pornit din Cluj-Napoca
Read More“În ultimele trei luni avem 29 de donatori. Dacă mergem în ritmul acesta, s-ar putea să ajungem să depăşim rata
Read MoreRezultatele primului sondaj privind donarea de sânge şi plasmă umană relevă că 33% dintre respondenţi au donat sânge cel puţin
Read MoreMedici şi reprezentanţi ai pacienţilor au făcut un apel către tinerii până în 45 de ani să doneze celule stem.
Read More