Ruletă rusească

Mai de mult un prieten al meu îmi spunea că în Suedia oamenii, când se îmbolnăvesc, nu intră în trepidaţiile şi căutările de aici, ale ălui mai mare profesor pe care l-a văzut medicina ca singurul cât de cât competent să diagnosticheze şi să remedieze boala. Acolo oamenii se duc la cel mai apropiat medic de familie. Atât de mare este pe acolo încrederea în sistem, în modul în care ajunge un medic să fie licenţiat şi să profeseze la ei. Acolo nu ai nevoie de pile ca să te faci bine; te laşi în seama profesionistului care îţi este arondat şi acesta, probabil, te face bine. Zic asta luându-mă după speranţa de viaţă de la ei.

La noi este diferit, dar nu numai în zona medicinii. La noi contează imens la ce doctor te duci. Dar şi la ce agent, la ce angajator, pe ce drum şi în ce bloc. Una din dovezile faptului că trăim într-o societate subdezvoltată şi primitivă este tocmai această heterogenitate a şanselor, această condiţionare a lor de factori care ţin de noroc. Adică te duci să bei un şpriţ şi, dacă barul ia foc, ai putea fi într-unul aprobat de ISU, cu ieşiri la vedere, sau ar putea fi unul ilicit, care funcţionează ilegal, în care să nu ai nici o şansă să scapi.

Dacă suni la 112 poţi nimeri pe unul care ştie ce să facă şi cum să te ajute, dar poţi nimeri si pe altul care nu are nici timp, nici chef şi nici cunoştinţe ca să o facă. La noi traiul pe meleagul secular este o ruletă rusească permanentă, în toate domeniile; o ruletă la care nu poţi câştiga permanent decât, desigur, dacă aceasta este măsluită; dacă eşti politician, baron sau „băiat deştept”.

Toată educaţia noastră, cea adevărată pe care o deprinde tânărul văzând şi învăţând după cei din jur şi nu cea declarată, toată educaţia pe care o facem copiilor noştri este de altfel aplicată acestui principiu al ruletei ruseşti. Toţi trăim ca şobolanii pe aici, sperând să nu fim prinşi în vreun bloc care s-ar surpa în caz de cutremur, pentru că nu a fost consolidat la timp; sperând că funcţionarul de la ghişeu ne va rezolva problema şi nu va începe să ne plimbe de colo colo, că nu este bine dispus; sperând că medicul din faţa noastră este unul adevărat şi nu vreun valet italian cu înclinaţii spre chirurgie.

Un exemplu personal despre aceată variabilitate de lumea a treia în care trăim, în care trăiesc este chiar situaţia mea salarială. Cadru didactic fiind nu beneficiez de la spitalul, care altfel îmi cere producţie, implicare şi supraefort nenormat, de concediu de odihnă plătit. Oamenii îmi dau concediu fără plată ori de câte ori nu mai pot lucra şi cer câte o zi liberă. Logica este o hotărâre de guvern din 1992 care, conform judecătorilor din România, este mai importantă decât codul muncii votat în parlament acum câţiva ani. Deşi, după cum mi-a explicat un avocat, guvernul nici nu era abilitat, constituţional vorbind, să dea astfel de jotărâri.

Pentru că la noi în spital a venit curtea de conturi şi i-a speriat pe conţopişti să ne ia acest drept fundamental noi am rămas deci cu această gaură în bugetul şi programul personal, darnu şi alţii. La alte spitale alţii, în exact aceeaşi situaţie ca şi noi, primesc bine merci acest spor, pentru că aşa este ruleta rusească la noi; reglementările, legile şi destinele noastre sunt permanent expuse la factori de noroc şi de bunăvoinţă a unuia sau a altuia. Este doar un exemplu, dar, repet, simptomatic pentru o ţară bananieră. Pentru o ţară fără criterii, fără norme şi fără respect pentru oameni.

Nu ştiu dacă vom fi vreodată o naţie bogată. Am putea însă să detoxificăm atmosfera în care trăim, să construim o societate mai demnă şi mai dreaptă, să reglementăm mai bine şi să aplicăm egal aceste reglementări. Am putea încerca să alegem opameni care să facă dreptate, nu bogăţie, care să vegheze la demnitatea noastră, nu să ne dea din datoriile acumulate care vor fi plătite de generaţiile următoare, un pol sau doi, preelectoral, la salariu.

Am putea începe cu toţii să ne dorim asta, nu altceva – adică demnitate, egalitate socială şi o lume suficient de corectă cât să poţi suporta, eventual, sărăcia.

SURSA:www.facebook.com

Constantin Cucu

Medic primar la Institutul Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon", asistent universitar la Facultatea de Medicină Generală (UMF "Carol Davila" Bucureşti)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Pin It on Pinterest