19 Apr 2024
Contributors

Privatizare în medicină

Am văzut de multe ori exprimată opinia că, în medicină, privatizarea ar fi soluţia. Că motivul pentru care medicii iau ciubuc, dau foc la pacienţi, dau cu bacterii ucigaşe, nu respectă protocoale şi sunt, generalmente vorbind, nişte secături şi nişte paraziţi, tocând bani mulţi, luaţi de la privaţi, degeaba, ei bine motivul ar fi faptul că nu s-a privatizat dom’le sistemul. Că la privat e mult mai bine… Bineînţeles că percepţia aceasta este incorectă. Din mai multe cauze.

1. Costuri şi preţuri. Aţi văzut cât costă un gest medical în privat? Costă, practic, cât face. Atât ar trebui să plătească şi la stat Casa de Asigurări. Numai că suma colectată de la contributor, da suma pe care o dai tu, zevzec care lucrează la privat şi faci teorii despre cum ar trebui să fie lucrurile, e prea mică. Alocarea bugetară e prea mică. De ce ar fi în medicină excepţia, locul unde dai bani puţini şi primeşti marfă multă?

2. Oameni. Întrucât costă mult, serviciile private se adresează, de fapt, unui număr restrâns de clienţi. Cam 5% din populaţie. Cam atâţia pot suporta cheltuielile reale pe medicină. Cum ar putea medicii să îşi facă cariere în privat? Consultând 5% din pacienţi? Privatul drenează medicii de la stat, care vor un ban în plus. Pe cei care nu găsesc de lucru la stat. Privatul nu are un sistem de formare propriu al oamenilor. În fine Privatul nu a demonstrat până acum, de cele mai multe ori, că are infrastructura, oamenii, experienţa şi propensitatea să rezolve cazurile foarte complicate. Acestea sunt trimise cu salvarea, când lucrurile se împut, când poleiala şi recepţionera drăguţă de la întrare nu mai sunt de ajuns, tot la bicisnicii de la stat să salveze pacientul.

3. În fine, dacă s-ar privatiza sistemul şi s-ar schimba, cumva, paradigma, ce s-ar schimba, realmente? S-ar muta barosanii cu toţii în privat şi s-ar construi un sistem de asigurări şi de finanţare care să susţină asta – Cu ce s-ar schimba lucrurile? Ce, privatizarea a fluentizat STBul? A crescut calitatea serviciilor RADET? A furnizării de apă? Se comportă marile monopoluri de telefonie bine cu clienţii? Chestia asta cu privatizarea = bine este o cretinătate. Privatizarea = profit, bine pentru unii şi aceia nu veţi fi voi, pacienţii. Dar măcar nu o să mai ziceţi de ciubuc. O să primiţi chitanţe pentru fiecare lopată de bani pe care o să o daţi.

Nu vreau prin această punere la punct să pară că apăr cumva un sistem putrezit şi incapabil. Se pot face multe lucruri bune şi ar trebui să se schimbe multe. Da, şi noi doctorii, da, şi eu, Cucu, aş putea face lucrurile mai bune.

Dar, nu uitaţi că buba nu e la medici. E la conducătorii şi finanţatorii sistemului. Ei blochează schimbarea în bine, din lipsă de soluţii, din mulţumirea conferită de puterea şi salariile proprii, din lipsa de exigenţă şi de protest a noastră, medici şi pacienţi.

Cum putem admite ca medicina la noi să fie cel mai prost finanţată din Europa? Cum putem admite ca birocraţi să aloce 10 lei pe zi pe mâncarea unui pacient? Ca funcţionari bine plătiţi să blocheze existenţa de medicamente utile pe piaţă? Şi pot continua 3 pagini cu exemple. Când or dispărea ăştia, când sistemul se va aşeza pe firesc, pe reguli, merit şi lipsă de pile, atunci va fi bine. Nu când se va privatiza.

SURSA:www.facebook.com

Constantin Cucu

Medic primar la Institutul Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon", asistent universitar la Facultatea de Medicină Generală (UMF "Carol Davila" Bucureşti)

2 thoughts on “Privatizare în medicină

  • Masala Narcis-Cristian

    Sunt convins că domnul as. univ. dr. Cucu Constantin știe următoarele, așa că îl invit să revină demn asupra afirmațiilor sale.
    – Nu urmează să se privatizeze toată medicina, ci doar cea de care statul nu e in stare sa se ocupe.
    – Medicul de la stat nu ia bani de la privați, ci de la buget.
    – Prețul de la privat este cel corect, iar cel de la stat este mai mic (un comunist nu se va întreba niciodată de ce), dar nu fiindcă zevzecul de la privat nu contribuie suficient la stat, ci fiindcă medicul de la stat are nevoie ca pacientul să-i fie recunoscator pentru că șpaga de la stat e mai mică decât taxa de la privat (aceasta este excepția cea mai gravă pe care domnul Cucu se preface că n-o înțelege).
    – Medicii de la stat consultă 95% din pacienții români, cu prețuri sub cele reale; de ce “sub” domnule Cucu? Pentru șpagă. Pentru ierarhie. Pentru piramida politică.
    – Medicii din privat lucrează “pentru un ban în plus”? În plus de care alți bani? Tocmai ce ați zis că medicii din privat sunt incapabili să ocupe un post la stat – așa să fie?
    – Medicii din privat nu își pot face carieră pe doar acei 5% din pacienții români, capabili să-și plătească sănatatea. Serios? Presupun că dumneavoastră,  domnule Cucu, sunteți un doctor de milioane, dar nu neapărat de lei, ci de pacienți. Mai nou, valoarea medicului român se apreciază în diagrame geografice și pe segmente de populație.
    – Medicul din privat nu are un sistem de formare ca la stat. Așa este, nu are o asistentă șefă pe viață, care sa ii scrie, să îi parafeze și să îi semneze toate hârțogăria, nu are rezidenți care să muncească în locul său. Medicul din privat nu se califică la locul de muncă, el vine deja calificat și doar dacă face față.  Medicul din privat nu intră la post pe pile.
    – Faptul că muribunzii nu pot fi “tratați/mușamalizați” în privat este că prețul real ar fi extrem de mare, iar “spatele” ar fi prea mic. Prețul ar fi la fel de mare si la stat, dar îl mai diluează domn’ profesor, tăind de la alte secții, iar dvs știți asta, domnule Cucu.
    – Privatizarea în care barosanii s-ar muta la privat nu ar schimba cu nimic in bine medicina românească.  Deci si domnul Cucu știe că barosanii și metehnele lor nu sunt la privat, ci la stat.
    – Nu vreți să pară că apărați un sistem de stat putrezit și incapabil? Domnule Cucu, exact asta faceți. Iar dacă ați fi avut demnitatea salvatorului de la stat, responsabil de 95% din pacienții români, nu v-ați fi legat de minoritatea neglijabilă a medicilor de la privat.
    Dar eu am demnitatea minorității cu grijă pentru pacienții care își plătesc sănătatea cu chitanță, așa că v-o spun de la obraz, domnule Cucu: încercați să luptați împotriva șpăgii, nu împotriva celor care nu sunt de acord cu ea!
    Nu finanțarea prea mică e problema, ci ȘPAGA.
    Finanțați de 1000 de ori mai mult, iar șpaga va deveni de 1000 de ori mai mare.
    Nu medicii care si-au dorit privatizare si lucrează in privat sunt problema, ci barosanii și metehnele din sistemul dumneavoastră de stat, domnule Cucu.
    Medicul din privat se descurcă și fără dumneavoastră. Sunteți suparat doar că pacienții care au bani si merg la privat cu chitanță, ar fi putut fi pacienții medicilor de la stat cu șpăgi grase.

    Și încă ceva, medicule salvator de la stat: -dacă tu greșești, domn’ profesor mușamalizează tot, iar colegiul scoate instituția și pe tine basma curată;
    – dacă medicul din privat greșește, colegiul îl calcă în picioare;
    – dacă medicul de la stat a apucat să fie titular pe post, stă la stat linistit, în fiecare zi, până la ora 3, până iese la pensie;
    – medicul de la privat poate sa aiba toate competențele, cu toate astea își riscă zilnic reputația și locul de muncă, fiindcă patronul nu va lupta pentru medic, ci doar pentru firma sa.

    Așa că, medicule de la stat:
    – bucură-te de postul sigur, de protecția domnului profesor și a colegiului, de salariul mărit și de pensia mărită,
    – roagă-te să nu-ți crească vârsta de pensionare, să nu crească inflația și nici taxele,
    -lasă-i în plata patronului pe medicii din privat și bucură-te din inimă că nu te concurează!

    Reply
  • Ce colecție de tâmpenii. O sa regret minutul pierdut citind aceste dejectii

    Reply

Leave a Reply to Masala Narcis-Cristian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *