Privat şi de stat

Existenţa clinicilor private de sănătate este un lucru excelent. Şi, dacă ar putea lucra cu casa, dacă s-ar deconta măcar parţial contravaloarea serviciilor medicale din privat, ar fi perfect. Pentru că este nevoie de mult mai mulţi doctori, clinici, tomografie, ecografe, angiografie, centre de oameni pricepuţi şi de medicină performantă. Atât în Bucureşti şi oraşele mari cât, mai ales, la mama dracului unde oamenii nici măcar nu ajung în postura de a fi ignoraţi cu orele pe un scaun în UPU.

Singurul motiv pentru care eu mă mai revolt uneori este preconcepţia multora de a crede şi a exprima gândul că noi, la stat, suntem nişte nenorociţi care aşteptăm şpaga, fără a face nimic în ciuda salariilor obscen de mari pe care ni le dau ei, nu alţii, pe când în privat, dom’le, datorită nobleţei şi caracterului magic şi atoaterezolvator ale ideii de privatizare, lucrurile sunt diferite spre perfecte. Oamenii chiar lucrează acolo, spre deosebire de cei de la stat.

Las la o parte că obscenitatea salariilor de la stat este doar o vorbă, că, de exemplu, universitarii câştigă mult mai puţin deşi, teoretic, sunt suficient de buni cât să formeze pe alţii. Că nu li se plătesc concedii. Că ne ard la ora de gardă şi că nu avem sporuri la nivelul vreunei sugătoare de la parlament, împietată se pare în activitatea de bază de antenă. Dar să spui că nu se munceşte la stat, adică acolo unde se rezolvă 90% din cazurile de boală din ţară…

Ce nu pricep frumoşii tineri şi liberi cu parale făcute pe la corporaţii este că pe pământ mai există şi ţaţa Floarea, moş Costică, sau amicul meu cu piciorul umflat, care nu au bani de privat. Nici măcar de o banală coplată de câteva sute de lei. Pentru ăştia există sistemul de stat. Privaţii nici nu se uită la ei, chiar de ar scuipa sânge în curtea lor. Ar da cu mopul şi i-ar trimite fie la UPU, fie la bancomat.

Că unii dintre colegii mei tratează prost la stat, că aşteaptă şpagă ca să îşi facă treaba, nu pot nega. Să le fie ruşine. Să îi lovească boala, să vadă şi ei cum e. Să le pută ochii. Să fie daţi afară şi să se facă hamali. Dar nu cred că este corect să generalizăm, fie şi numai pentru că mulţi, îmi place să cred că majoritatea noastră, nu suntem aşa.

Eu încerc să am grijă de ţaţa Floarea ca şi cum ar fi Ludovic Orban, indiferent dacă îmi dă sau nu o legătură de leuştean, fie şi numai pentru că voi fi cândva un moş Costică, cu probleme de respiraţie, în mâinile vreunui coleg. Da, mi-ar plăcea atunci să pot alege, în condiţii de decontare totală, un centru privat. Şi mie îmi plac recepţionerele tinere şi izul de lavandă în dezinfectant.

Aş mai adăuga ceva. O dată la 1 lună lucrez, în week end, în timpul meu liber, la privat. Să scot concediile alea de odihnă pe care patria, ignorând codul muncii, mi le-a tăiat. Am constatat că la privat fac ce fac la stat: întreb omul ce îl doare, îi iau pulsul, tensiunea, îi pipăi tiroida, îi prescriu analize şi îi dau tratament, sau îi zic că nu are nimic. La dracu, exact ce fac şi la stat. Nici o magie, dacă exclud desigur momentul Isărescu al onorariului. Nici un doctor Jeckill care să ia locul blazatului dr Hyde de la stat…

SURSA:www.facebook.com

Constantin Cucu

Medic primar la Institutul Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon", asistent universitar la Facultatea de Medicină Generală (UMF "Carol Davila" Bucureşti)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Pin It on Pinterest