Papura este noul nostru brand de ţară

Ne-am născut şi trăim în „ţara lui Papură Vodă”. Fiecare face ce vrea şi, mai ales, cum vrea. În orice domeniu şi în orice colţ de ţară. De ceva timp, însă, papura a căpătat o nouă întrebuinţare: România a devenit şi ţara celor care caută „nod în papură”. Pe orice direcţie şi la orice nivel. Sigur, vor sări în sus cei care vânează generalizările. E o generalizare pe care o să-mi permiteţi, însă, să mi-o asum.

Doriţi să particularizăm? De acord! Să ne uităm în ograda noastră. Papură Vodă face legea în lumea medicală românească. Aici, contractele se semnează în „două ture”, iar normele se fac din două jumătăţi, prima în iunie, iar a doua, după ce te lupţi şi dai din coate ca să te ia în porţie Casa de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii, probabil, în august. Zilele astea trebuie să ne adunăm forţele, cei „de la mijlocul terenului medical” (adică din ambulatorii), ca să culegem piatra aruncată de cel ce le încurcă pe toate, mai sus citatul, Papură Vodă. Doar e ţara lui.

Dar, ca să ne unim forţele, trebuie, mai întâi, să fim uniţi. Pare infantilă constatarea, însă, social media ne arată, zilnic, că este greu să ne punem de acord cu „unitatea în diversitate”, cum spune celebra sintagmă. Într-adevăr, noi, medicii din ambulatoriu, reprezentăm o amplă gamă de specialităţi, diversitate care, în loc să ne facă mai puternici, ne slăbeşte, pentru că nu ne putem decide care dintre noi e mai important, mai puternic, mai demn de invidie sau de admiraţie.

Pe de altă parte, se trezesc unii, sau alţii, de obicei din cei cu mult timp liber, care nu se întorc obosiţi de la cabinet, ci mai degrabă cu chef de scris, să ne caute, unora sau altora, nod în papură. Aşa au apărut, peste noapte, colegi care au abandonat medicina, în favoarea „peniţei nervoase şi acuzatoare” faţă de propria tagmă. Căutătorii de nod în papură sunt noua specialitate medicală de la noi, cei care îşi petrec timpul în dispute inutile, în peroraţii egocentrice şi în scrierea de articole ce arată cu degetul. Aproape că te simţi inutil şi nesemnificativ ca medic, dacă nu ai şi o peniţă nervoasă, care să impresioneze. De parcă doar asta ar mai conta. Vă întreb, dragi confraţi: poţi fi un medic bun dacă nu îi respecţi şi nu încerci măcar să îi accepţi pe cei din jur?

Oricât ne-ar obosi lipsa de organizare a sistemului medical, oricât ne-ar epuiza pacienţii de tot felul, care ne iau drept psihologi şi parapsihologi, oricât de prost am fi plătiţi (vorbesc aici de medicii din ambulatoriul privat), dacă la sfârşitul zilei nu putem fi cu inima împăcată că ne-am făcut bine meseria şi nu privim către ziua de mâine cu speranţa că va fi şi mai bine, atunci înseamnă că, într-adevăr, suntem o breaslă care a ars până la temelie. Un burnout voluntar, pe care singuri ni l-am provocat.

Ina Stafie

Medic primar alergologie şi imunologie clinică, medic primar medicină internă, şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi. (cstafie@hotmail.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Pin It on Pinterest