20 Apr 2024
Comunicate

Medicover România a investit un milion de euro în deschiderea noii clinici The Bridge

  • Medicover The Bridge este cea mai nouă clinică inaugurată de Medicover în București și este amplasată în zona Grozăvești-Orhideea, în imediata vecinatăte a sediului central al companiei
  • În noua clinică pacienții vor putea accesa 24 de specialități medicale și un număr de peste 80 de medici cu experiență
  • Medicover continuă aici colaborarea de tradiție cu Cardiogrup – una dintre cele mai mari și performante echipe de cardiologi din sistemul medical privat din România

Medicover, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale și diagnostic din România, inaugurează clinica Medicover The Bridge, care se situează în clădirea The Bridge 2 din zona Grozăvești-Orhideea. Investițiile totale pentru noua clinică Medicover se ridică la un milion de euro.

The Bridge este o clinică multidisciplinară, state of the art, cu o capacitate mare de acomodare și fluxuri îmbunătățite. Situată într-o clădire cu certificat Premium Green, care corespunde nevoilor și așteptărilor pacienților Medicover, oferă acces la 24 de specialități medicale și o echipă de 80 de specialiști de top. 

Mai mult, standardele înalte de eficientizare operațională și principiul de proximitate și complementaritate care vin în întâmpinarea nevoilor pacienților și care funcționează în The Bridge reprezintă un model pe care compania dorește să îl aplice în cadrul tuturor clinicilor din rețea.

„Inaugurarea clinicii The Bridge face parte din stategia de extindere a rețelei Medicover în România și este unul dintre proiectele prin care ne-am dorit să fim cât mai aproape de pacienții noștri, să putem răspunde nevoilor lor medicale. Prin crearea acestui spațiu modern și confortabil, ușor accesibil, într-o clădire premium, investițiile alocate pentru noua clinică facilitează accesul pacienților la o experiență medicală completă, punându-le la dispoziție o întreagă rețea de servicii de diagnosticare și tratament aflate la cele mai înalte standarde.”, a declarat Adrian Peake, directorul general al Medicover România.

O componentă importantă este și colaborarea cu Cardiogrup, una dintre cele mai mari și specializate echipe de cardiologi din sistemul medical privat din România, coordonată de Prof. Univ. Dr. Dragos Vinereanu.

Noua clinică Medicover The Bridge beneficiază și de dotări tehnologice de ultimă generație care contribuie la îmbunătățirea experienței pacienților: echipamente medicale moderne și dotări tehnologice, cum ar fi e-Receptie, un serviciu digital complet de Self-Check–In și Self-Check-Out, prin care pacienții pot acum să se autentifice, să fie ghidați către cabinetul medicului și chiar să plătească, dacă este cazul, în mai puțin de 30 de secunde. Mai mult, în aceeași idee a eficientizării timpului pacienților, în clinica The Bridge va fi introdus curând și serviciul Medicover Express – o aplicație digitală care ajută la eliminarea timpilor de așteptare din clinici și îi ajută pe pacienți să aibă acees rapid la o specialitate medicală.

Despre Medicover România

Medicover România este prezentă de peste 23 de ani pe piața serviciilor de sănătate private și dispune de o rețea de 37 de clinici în București și în țară și două spitale generaliste: unul în capitală și celălalt în Oradea. Spitalele corespund celor mai înalte standarde medicale – moderne, sigure, aproape de pacienți – și includ toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum și o gamă variată de specialități medicale și chirurgicale. Medicover România face parte din Medicover, companie internațională importantă care oferă servicii medicale și de diagnostic, fondată în 1995.

Sursa: ACTION GLOBAL COMMUNICATION

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *