Coronavirusul şi tirania ştiinţei

Până acum câteva zile nu am acordat nicio atenţie ştirilor legate de epidemia cu coronavirus. Am fost ocupat, nu am urmărit ştirile. Dar, nici în cele mai sumbre scenarii, nu puteam să-mi imaginez isteria colectivă şi globală, care s-a declanşat. După mai multe zile, când am deschis televizorul, am crezut că fie a început al III-lea război mondial, fie a venit sfârşitul lumii. Spun isterie globală pentru că ea nu este numai în România. Ea se manifestă şi în China, Italia, Austria etc.

Nu mi-am imaginat că nu se vor analiza parametrii epidemiei. Dacă suntem cât de cât raţionali, putem să observăm că mortalitatea (raportata la numărul de îmbolnăviri declarate, şi nu la populaţia generală) este de aproximativ 2,4%, apropiată de cea prin gripă în 2018 şi că coronavirusul are o patogenie scăzută. Cei care au decedat în Italia aveau comorbidităţi majore (neoplasm, BPOC, insuficenţă cardiacă stadiul III). Chiar dacă măsurile autorităţilor din Italia au trezit admiraţia unor oficiali români, în realitate, multe sunt absurde, între care carantina şi arestarea celor care nu o respectă.

Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei şi de faptul că nu există un vaccin (ca şi cum vaccinarea ar fi panaceu universal). Se ştie că, unul dintre efectele perverse ale idolatrizării vaccinării (şi propaganda în acest sens) este că se creează un sentiment de siguranţă şi nu se mai iau alte măsuri protective împotriva bolii, măsuri care sunt deseori mai eficiente decât vaccinarea. În absenţa unui vaccin, în loc să luăm măsurile simple şi verificate, apelăm la alt idol (ineficient), şi anume: carantina.

Carantina: o perioadă de timp în care un vehicul, o persoană sau un material suspect de a transporta o boală contagioasă sunt reţinute, sunt izolate forţat în scopul de a preveni intrarea acelei boli într-o anumită zonă; izolare forţată sau restricţionarea liberei circulaţii cu scopul de a preveni răspândirea unei boli contagioase (Dictionary of the English Language, 4th Edition, 2000). Cuvântul carantină provine din limba franceză medievală – înseamnă 40 de zile. Prima consemnare (carantina de 40 de zile) se referea la izolarea vapoarelor şi a persoanelor înainte de a intra în portul Dubrovnik (Ragusa) în 1377 pentru a impiedica răspândirea ciumei (moartea neagră). Carantina a fost practicată (fără succes) şi în scopul prevenirii răspândirii altor boli, cum ar fi: lepra, sifilisul (în Europa de Nord – în jurul anului 1490), a febrei galbene şi a holerei asiatice în Spania (în 1831). În Veneţia, în 1348, au fost desemnaţi trei „gardieni” ai sănătăţii publice cu scopul de supraveghea carantina şi a împiedica răspândirea ciumei.

Printre primele acte legislative referitoare la carantină se numără Quarantine Act promulgat în Anglia în 1710. Arbitrarul, care domina în practicarea carantinei, a impus o serie de reglementări internaţionale. Au avut loc o serie de conferinţe (Paris – 1852, Constantinopol – 1866, Viena – 1874, Roma – 1885) la care au participat reprezentanţi ai marilor puteri europene cu scopul de a uniformiza acţiunile destinate prevenirii răspândirii bolilor infecţioase. Concluzia acceptată a fost abandonarea doctrinei carantinei ultra riguroase, impunerea unor standarde internaţionale minime, cu posibilitatea ca fiecare ţară să impună propriile rigori funcţie de particularităţile situaţiei.

În a doua jumătate a secolului XX, s-a concluzionat că, într-o epidemie, carantina nu influenţeaza decât într-o proporţie mică desfăşurarea acesteia. Provoacă, însă un conflict între respectarea drepturilor pacientului şi politica statului, care limitează în primul rând autonomia (prin limitarea liberei circulaţii a persoanei, absenţa consimţământului, tratament impus şi excluderea confidenţialităţii). Sunt atinse principiile etice – principiul beneficiului, non-vătămării şi justiţiei. De aceea carantina trebuie introdusă doar atunci când pericolul este major şi iminent, este dovedită eficentă şi doar asupra vehicolului care transmite agentul patogen.

Până în prezent, studiile multicentrice şi metaanalizele nu au validat carantina ca metodă eficentă profilactică. Cu toate acestea ea este utilizată fără masură. De ce? Specialiştii (chiar şi cei care nu cred în ea) o recomandă (“nu face rău şi ne protejează – nimeni nu o să ne acuze că nu am luat toate măsurile”), populaţia se simte protejată, iar autorităţile publice se justifică spunând “aşa recomandă ştiinţa”. Aceste masuri înseamnă de fapt tirania ştiinţei. Ştiinţa care încearcă o tiranie prin intermediul statului. Ştiinţă care, necontrolată, devine o armă seculară, un crez care este impus prin amenzi şi închisoare, care este proclamat ca adevăr nu în predici, ci în legi şi statute şi care este răspândit nu de pelerini, ci de poliţişti. Problema ştiinţei oficiale este aceea că ea pe masura ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puţin ştiinţifică. Dacă există oamenii cărora le pasă de adevăr şi încearcă să obiecteze, ei sunt îngrădiţi, marginalizaţi, boicotaţi şi împiedicaţi prin toate mijloacele să-şi susţină punctul de vedere.

Apar totuşi trei întrebări justificate:

  1. Va ajunge epidemia în România? Mai devreme sau mai târziu, da. În condiţiile actuale de mobilitate a populaţiei, este practic imposibil să opreşti circulaţia virusului într-o arie geografică limitată. Rolul autorităţilor este de a depista precoce bolnavii şi purtatorii pentru a se putea limita extinderea necontrolată a epidemiei.
  2. Există un pericol grav pentru sănătate? În acest moment nu, pentru majoritatea populaţiei. Pericolul este real pentru persoanele vârstnice cu co-morbidităţi (cu alte afecţiuni – majoritatea cronice). Îngrijorarea moderată şi justificată trebuie să fie legata de posibilitatea coronavirusului să sufere mutaţii, care să-i crească patogenitatea. De aceea autorităţile trebuie să supraveghe permanent această posibilitate.
  3. Ce masuri să luăm pentru a ne proteja? Putem să ne protejăm fără a intra în panică. Nu prin măsuri poliţienesti, ci prin măsuri de bun simţ: evitarea locurilor aglomerate, dezinfecţie, spălat des pe mâini, utilizarea batistei şi a maştilor etc.

În concluzie, isteria nu salvează omenirea de prostie şi de epidemie.

P.S.1 Observ că autorităţile medicale româneşti se comportă, până în prezent, cu profesionalism, calm şi raţiune. Nu acelaşi lucru pot să-l spun despre jurnalişti şi, mai ales, despre politiceni. Marcel Ciolacu prevede o adevărată apocalipsă. Traian Băsescu (nume de cod Petrov) propune ca tuturor avionelor, care vin din Italia, să li se interzică să aterizeze în România. Rămâne să propună şi să construim garduri la graniţă ca să nu pătrundă clandestin coronavirusul în Romania. Această atitudine îmi aduce în minte celebra schiţă a lui Bacalbaşa „Moş Teacă şi epizotia”.

P.S.2 A calculat cineva impactul economic al carantinei? Cred că, în sfârşit, visul lui Orban (Ludovic cel Bun, nu Victor cel Rău) şi al lui Cîţu va deveni realitate: va apărea, în sfârşit, criza economică pe care ei o clamează de 4 ani. Şi vina este a PSD-ului, care are relaţii cu China, şi a adus coronavirusul în ţară via Italia.

SURSA:www.facebook.com

Vasile Astărăstoae

Profesor de Medicină Legală la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Pin It on Pinterest