Când se va obţine „imunitatea de turmă”? Cazul Manaus

Într-o notiţă anterioară, făceam următoarea afirmaţie: „El (virusul SARS CoV-2 n.n.) circulă în continuare şi va continua să circule până când 80% din populaţie se va imuniza”. Un prieten, Teodor Nedelcu pune o întrebare „Domnule profesor, un necunoscător în domeniul medicinei, ca mine, ar dori să comentaţi un pic afirmaţia «virusul va continua să circule până când 80% din populaţie se va imuniza». Ce se întâmplă cu celelalte 20 de procente?”. Grăbit, nu stau să gândesc şi dau răspunsul cu care ne îndoctrinează epidemiologii şi infecţioniştii „Celelalte 20 de procente sunt protejate de imunitatea celorlalţi.” Luat de val, am uitat de genetică, de individualitate, de specificitate de grup etc. M-am comportat ca un „expert orgolios şi mărginit”.

Miracolul Manaus – cum îl numeşte presa – a fost ca un duş rece, care m-a adus cu picioarele pe pământ.

Manaus este capitala statului brazilian Amazonas. Este al şaptelea oraş ca mărime din Brazilia, cu o populaţie estimată în 2019 de 2.182.763 persoane şi o suprafaţă terestră de aproximativ 11.401 km2. Este situat în apropierea confluenţei râurilor Negro şi Solimões. Oraşul a fost fondat în 1669 ca Fortul de São José do Rio Negro. Manaus este situat în centrul celei mai mari păduri tropicale din lume. A fost unul dintre cele douăsprezece oraşe gazdă ale Cupei Mondiale din 2014, precum şi gazda uneia dintre cele cinci subsecţiuni ale Jocurilor Olimpice de vară din 2016.

Primul caz de infecţie cu SARS CoV-2 în Manaus a fost raportat pe 24 martie 2020, după care (mai ales datorită atitudinii preşedintelui conservator al Braziliei, Jair Bolsonaro) se declanşează o campanie „apocaliptică” a presei internaţionale.

Iată ce scrie The Guardian în 30 aprilie 2020:

Dezastru total: Manaus umple gropi comune în timp ce Covid-19 ajunge pe Amazon “Ziua şi noaptea, morţii sunt înhumaţi în pământul amazonian – ultimele victime ale unei pandemii devastatoare, care ajunge acum adânc în inima pădurii tropicale braziliene. Duminică, 140 de cadavre au fost înhumate în Manaus, capitala a statului Amazonas. Sâmbătă, 98. În mod normal, cifra ar fi mai aproape de 30 – dar acestea nu mai sunt vremuri normale. Experţii şi oficialii spun că mai mulţi factori explică intensitatea catastrofei, care afectează cel mai mare oraş din regiunea Amazonului. Una este că epidemia de coronavirus a lovit la capătul sezonului ploios, când bolile respiratorii sunt frecvente şi spitalele sunt deja aglomerate. Un alt aspect este că serviciul de sănătate cronic subfinanţat de Manaus era slab echipat şi nu avea personal suficient chiar înainte ca personalul medical să înceapă să contracteze COVID-19. Dar mulţi dau vina pe eşecul guvernului de a implementa în mod eficient măsuri de izolare după detectarea COVID-19. Pe 23 martie, guvernatorul statului a instituit o stare de urgenţă, ordonând închiderea tuturor întreprinderilor (anulată de preşedinte n.n.), Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, ar trebui să îşi asume vina pentru subminarea deliberată a acestor măsuri. (sursa The Guardian)

O lună mai târziu, intervine BBC cu ştirea „Cum coronavirusul trece prin Brazilia”. Citez „Focarul de coronavirus din Brazilia este unul dintre cele mai grave din lume, cu peste 2 milioane de cazuri înregistrate din martie. De fapt, este a doua ţară cea mai afectată după SUA. Peste 74.000 de oameni au murit cu virusul acolo…. În capitala statului Manaus, un bărbat poate fi văzut aranjând sicrie la un salon funerar. Oficialii au avertizat că stocul de sicrie din regiune ar putea să se epuizeze. Aceştia au fost forţaţi să sape mari locuri de înmormântare, pe măsură ce decesele au crescut, iar sărăcia şi malnutriţia au făcut din combaterea virusului din inima pădurii tropicale amazoniene o provocare majoră. (…) Dar, în ciuda creşterii numărului de cazuri, nu a existat încă un blocaj naţional. Statele şi oraşele şi-au adoptat propriile măsuri, (…), iar datele au arătat ulterior că respectarea acestora a scăzut odată cu trecerea timpului. Ordinele de şedere la domiciliu şi alte restricţii au fost criticate de preşedintele de extremă dreapta Jair Bolsonaro, care le-a denunţat drept „dictatoriale”. S-a alăturat chiar protestelor anti-blocaj din capital Braziliei. El a susţinut că blocările regionale au un efect mai dăunător decât virusul în sine şi a acuzat mass-media că răspândeşte panică şi paranoia… (sursa BBC).

Presa internaţională afirmă că situaţia în Manaus este dramatică. Sistemul spitalicesc este în colaps. Pacienţii cu coronavirus sunt refuzaţi la internare. Necesităţile de bază – paturi, targă, oxigen – nu sunt rezolvate. Ambulanţele refuză să ia pacienţi. Oamenii mor acasă. Groparii nu au putut ţine pasul cu înhumările. Se prezintă imagini cu ambulanţe în şir la poarta spitalului, sicrie aliniate, personal medical care învinuieşte populaţia că nu respectă recomandările şi răspândeşte virusul etc. (vă sună cunoscut?). Surplusul de mortalitate este de 3000 cazuri (la o populaţie de peste 2 milioane de locuitori). Se prognozează o catastrofă umană. Primarul din Manaus, Arthur Virgílio Neto, a declarat că „a luptat pentru izolare socială”. „Încercarea a eşuat”, a spus el. „Nu a existat o izolare socială reală. Oamenii au ieşit încă şi nu s-a înţeles de ce. În cele mai dificile ore, mergeam la spitalul de campanie, mă blocam în trafic şi mă gândeam: „De ce oamenii nu sunt acasă? Ce fac?”. (sursa Washington Post)

Apoi, la jumătatea lunii iulie, în mod neaşteptat, – fără o explicaţie, lucrurile se îndreaptă. Numarul pacienţilor cu coronavirus internaţi scade (de la peste 1.300 în mai la sub 300 în august), unităţile de terapie intensivă se eliberează, excesul de decese scade (de la 120 pe zi la practic zero), numărul de testaţi pozitiv (asimptomatici) scade. Viaţa în Manaus a revenit la normalitate – mult mai devreme decât se aşteptau OMS, oamenii de ştiinţă şi oficialii din domeniul sănătăţii publice.

Cum putem sa explicam acest fenomen?

Manaus nu a impus niciodată un blocaj sau alte măsuri stricte de izolare utilizate în Asia şi Europa. Puţinele recomandări emise (inclusiv purtatul măştii) au fost ignorate de majoritatea oamenilor. Deducem că există alţi factori care „au alungat” virusul. Cel mai probabil imunitatea „de turmă”. Dar Manaus nu a trecut niciodată peste 20% de infectări. Atunci, trebuie să adâncim semnificaţia acestui concept. Să stabilim care este nivelul de transmitere şi imunitatea efectivă într-o colectivitate de la care se întrerupe circulaţia virusului. Când am spus că, la 70-80% populaţie infectată s-ar ajunge la încetinirea infectării, s-ar putea să fi greşit prin exagerare în cazul SARS-CoV-2. Altfel zis, sigur la această proporţie lanţul de transmisie se întrerupe. Acest raţionament pleacă de la justificarea şi explicarea scopului campaniilor de vaccinare în masă unde, plecând de la rata de transmitere a bolii, se stabileşte procentul de persoane care trebuie vaccinate pentru a avea succes. Dar, în acelaşi timp, nu trebuie să plecăm de la premisa eronată că toată lumea este la fel. Indivizii diferă, fiind dublu determinaţi: genetic şi ontogenetic. Genetic prin jocul genelor (nu există doi indivizi identici din punct de vedere genetic, cei mai apropiaţi fiind gemenii monozigoţi) şi ontogenetic prin evoluţia de la naştere la moarte (unii oameni sunt mai activi social, alţii sunt mai activi fizic, alţii au preocupări spirituale, alţii comportamente alimentare specifice etc). În aceste condiţii, mulţi cercetători afirmă că trebuie să ţinem cont de eterogenitatea care e posibil să reducă procentul de infecţie la care se poate realiza imunitatea de turmă. Oamenii cu cea mai mare probabilitate de a lua boala şi de a o transmite sunt cei mai activi din punct de vedere social sau cei mai sensibili, vulnerabili, care se infectează primii. Dar, odată ce s-au imunizat şi sunt în afara potenţialului de victime, riscul este mai mic pentru toţi ceilalţi. Nu ştim însă care este (procentual) efectul imunizării lor, dar poate fi o explicaţie pentru modul de evoluţie a epidemiei în Italia (diferenţe între Lombardia, Roma, Sicilia) Suedia, Olanda, ţările central şi est europene în care la măsuri diferite rezultatele medicale au fost aproape identice şi la măsuri identice rezultate diferite.

Gabriela Gomes et all., în Individual variation in susceptibility or exposure to SARS-CoV-2 lowers the herd immunity threshold, au ajuns la o concluzie uluitoare: imunitatea de turmă ar putea fi mai mică de 20%. Se afirmă „Pe măsură ce sindromul respirator acut sever coronavirus 2 (SARS-CoV-2) se răspândeşte, subpopulaţia sensibilă se epuizează, provocând scăderea incidenţei noilor cazuri. Variaţia sensibilităţii individuale sau a expunerii la infecţie creşte acest efect. Persoanele, care sunt mai susceptibile sau mai expuse, tind să fie infectate mai devreme, epuizând subpopulaţia sensibilă a celor care prezintă un risc mai mare de infecţie. Această epuizare selectivă a susceptibilităţilor intensifică deceleraţia în incidenţă. În cele din urmă, numerele susceptibile devin suficient de scăzute pentru a preveni creşterea epidemiei sau, cu alte cuvinte, se atinge pragul de imunitate al efectivelor (HIT). Măsurările exacte ale eterogenităţii sunt, prin urmare, de o importanţă crucială în controlul pandemiei COVID-19.”

În concluzie, merită să reanalizăm conceptul „imunizare de turmă” şi prin prisma individualităţii şi suscceptibilităţii persoanei. Cât priveşte actuala pandemie, rectific ce am spus anterior şi afirm că virusul SARS CoV-2 circulă în continuare şi va continua să circule până când o parte din populaţie se va imuniza. Care este procentul de persoane infectate pentru a realiza „imunizarea de turmă”? Rămâne să vedem.

P.S.: Pentru cei care postează comentarii şi îmi trimit tot felul de date şi grafice, încercând să mă convingă fie că virusul nu există, fie există şi ne aşteaptă apocalipsa: convingerea mea de nezdruncinat este că virusul există şi determină o afecţiune cu 1% cazuri grave şi critice şi 80-90% asimptomatici. De aceea trebuie tratată pandemia cu responsabilitate: nici să nu o bagatelizăm, nici să nu o exagerăm. Această pandemie prin particularităţile sale nu justifică măsurile de limitare ale drepturilor civile şi sociale.

SURSA:astarastoae.wordpress.com

Vasile Astărăstoae

Profesor de Medicină Legală la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Pin It on Pinterest